Vicepreședinta Parlamentului European, interogată într-un caz de corupție. Jurnaliștii scriu despre legături cu Qatar

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, a fost dusă la poliție, vineri seară, în Bruxelles. Acțiunea este parte a unei anchete privind suspiciuni de corupţie și implicare a unui “stat din Golf”, a declarat o sursă apropiată dosarului, citată de AFP și Le Soir. Ar fi vorba despre Qatar, conform jurnaliștilor.

Eva Kaili a fost ridicată și supusă audierii. În același caz, au avut loc alte patru arestări, vineri dimineață. Între timp, la Atena, Partidul Socialist grec (Pasok-Kinal) din care face parte eurodeputata a anunţat, vineri seară, că aceasta a fost “demisă”. Tot în Grecia, scrie Euronews, există informația conform căreia printre arestați se numără și partenerul Evei Kaili.

În centrul anchetei conduse de un judecător de instrucţie de la Bruxelles stau acţiunile unei “ţări din Golf”, suspectate că “ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative”, a subliniat parchetul federal.

În ceea ce priveşte beneficiarii, aceştia sunt personalităţi care au “o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European, conform AFP, citată de Agerpres.

Sursele Euronews vorbesc despre percheziții în mai multe birouri și sigilarea a trei dintre ele: cel al Evei Kaili, dar și ale membrilor belgieni din grupul parlamentar S&D, Maria Arena și Marc Tarabella. Anchetatorii ar fi recuperat aproximativ 600.000 de euro cash și ar fi confiscat calculatoare și telefoane mobile. Parchetul Federal insistă că investigația vizează asistenți ai membrilor Parlamentului European, fără să avanseze vreun nume. Conform Euronews, ar fi vorba despre patru cetățeni italieni: un director de ONG, un lider de sindicat – Luca Visentini, fostul eurodeputat S&D Pier-Antonio Panzeri și fostul său asistent în Parlament, cu conexiuni puternice în rândul grupării politice dar și cunoștință de-ale partenerului Evei Kaili.

Eva Kaili are 44 de ani, a fost prezentatoare TV și este membru al Parlamentului European din 2014. Instituția nu a făcut comentarii, precizând doar că există cooperare cu autoritățile.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu