Otilia, în vârstă de 3 ani, trebuie să revină la joacă. Help Otilia – strigăt de ajutor pentru o copilărie frumoasă

Otilia Maria, un copil minunat de numai 3 ani și jumătate, plin de viață, trăia o copilărie fericită alături de familie și prieteni până acum puțin timp când totul s-a schimbat, din senin, începând să aibă probleme de respirație.

După mai multe diagnostice puse în grabă, în urma unor investigații mai amănunțite, a primit cel mai sumbru diagnostic: Formațiune tumorală care acoperă întreaga cutie toracică, având o greutate de 2kg. Un coșmar care însă nu se oprește aici. Nu este o tumoare normală, este una foarte agresivă din cauza localizării, astfel îngreunându-i foarte mult respirația.

Pe zi ce trece riscă să se sufoce. Pentru a avea șansa de a reveni la joacă, acolo unde îi este locul unui copil, este nevoie urgentă de transfer la o clinică din străinătate.

Din păcate nu putem face prea multe, însă, înainte de toate, ne putem ruga pentru ea și putem îndrepta energie pozitivă asupra ei. După cum bine știți, costurile enorme ale tratamentelor oncologice nu sunt acoperite de asigurările de sănătate din România, iar familia nu le poate suporta în totalitate. Dorim din tot sufletul ca banii să nu fie o piedică în vindecarea Otiliei.

Vă rugăm să donați oricât puteți pentru Otilia, chiar și 5 lei. Nu este nicio rușine să donăm sume mici, puțin cu puțin se face mult.

Vă rugăm să donați oricât puteți pentru Otilia, chiar și 5 lei. Nu este nicio rușine să donăm sume mici, puțin cu puțin se face mult.

Conturile în care se pot face donații sunt:

Titular: PAUL ONCESCU

  • RO28BTRL04501203S89584XX – Ron
  • RO03BTRL04504203S89584XX – Euro

Revolut:  

  • RO56BREL0005507017740100
  • @paul8wecy
  • +40 724 059 144

 

Dacă vreți să fiți la curent cu noutăți despre starea de sănătate a Otiliei, puteți accesa pagina de Facebook Otilia trebuie sa revină la joacă. Help Otilia.

Andrea Schmidt