Romanii din Strainatate au 15 zile sa se prezinte la Datorie! Lege

Ministerul Apărării Naționale a emis un proiect de act normativ care schimbă din temelii Legea privind pregătirea populației pentru apărare.

Astfel, românii plecați în afara țării vor avea doar 15 zile la dispoziție pentru a se prezenta la încorporare, din momentul declarării stării de război. Totodată, moldovenii de peste Prut, care și-au redobândit cetățenia română, vor fi și ei obligați să îndeplinească serviciul militar.

Mobilizarea românilor din diaspora pentru război

Una dintre cele mai importante modificări legislative este aceea că rezerviștii vor putea fi mobilizați chiar și fără declararea stării de război, pentru îndeplinirea unor misiuni pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Acest lucru înseamnă că toți cei care au făcut armata vor fi obligați să deservească MApN, suplinind, astfel, deficitul de personal provocat prin demisiile în masă ale militarilor, care a vulnerabilizat Armata Română, , scrie National.ro.

Termen 15 zile pentru prezentare

În cazul declarării stării de mobilizare generală sau de război, cetățenii încorporabili (bărbații cu vârste între 20 de ani și 35 de ani), rezerviștii voluntari și rezerviștii vor avea obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.

Prin excepție, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, vor fi obligați să se prezinte, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare.

Prin notificare se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare.

Toți românii care nu au renunțat la cartea de identitate și nu au obținut pașaportul CRDS (cetățean român cu domiciliul în străinătate) sunt considerați plecați temporar.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu