Atunci când o căsnicie sau un parteneriat se destramă, deseori și copiii au de suferit. Prin urmare, Eva Hornauer de la WeserKurier a discutat cu expertul Stefan Rücker pe tema înstrăinării dintre părinți și copii.
Acestea sunt preocupate în primul rând de problema înstrăinării dintre părinți și copii. Aceasta înseamnă că copilul se distanțează de unul dintre părinți. Este întotdeauna unul dintre părinți de vină pentru acest tip de înstrăinare părinte-copil?
Stefan Rücker: Nu. Asta spun unele grupuri de interese, dar nu este întotdeauna așa. Uneori, distanțarea unui copil de un părinte este o strategie de supraviețuire pentru copil, pentru a putea supraviețui într-o situație foarte stresantă din punct de vedere psihologic.
Cum înstrăinezi copilul de celălalt părinte?
Tehnicile utilizate pentru a întrerupe contactul dintre un părinte și un copil sunt foarte diferite. Una dintre tehnici este manipularea. Copilul este manipulat de către părintele alienator și acest lucru se face în mod conștient, deschis și deliberat. Retragerea iubirii este, de asemenea, una dintre aceste tehnici. Dar, uneori, mult mai puțin este suficient. De exemplu, atunci când copilul se întoarce acasă din weekendul petrecut la tată, iar mama își dă ochii peste cap când copilul vorbește despre weekendul frumos. Acest lucru este suficient pentru a-i face pe copii să nu mai vrea să vorbească despre celălalt părinte pe viitor și să se distanțeze treptat.
Cum recunoașteți alienarea indusă în practica dumneavoastră?
Limbajul și argumentele sunt un indicator important în acest caz. Dacă îi întrebați pe copii de ce nu mai vor să stea cu mama sau cu tata, de multe ori ei nu vorbesc într-un mod adecvat vârstei. Acești indicatori pot fi regăsiți și la părinți. Cineva care înstrăinează în mod deliberat îmi spune aproape întotdeauna că acel copil nu vrea să fie cu celălalt părinte și că nu îl poți forța. Întotdeauna întreb astfel de părinți: “Ce veți face dacă mâine copilul refuză să meargă la școală? Până atunci, oamenii sunt de obicei la capătul discuției. Părinții care nu își înstrăinează în mod deliberat copiii vorbesc altfel. Astfel de părinți spun de obicei: “Nu știu de ce nici copilul meu nu vrea. Nici eu nu știu ce ar trebui să fac.
Cum vă puteți imagina o alienare inconștientă?
Iată un exemplu: Am lucrat cu o familie de patchwork. Mama vitregă susținea că îi va trata pe toți copiii în mod egal. Chiar și pe copilul din prima căsătorie a soțului ei. Pe înregistrările video, însă, am văzut că copilul din prima căsătorie a soțului era întotdeauna servit ultimul și primea porții imperceptibil mai mici. Mama vitregă a fost complet luată prin surprindere când a văzut înregistrarea; nu era conștientă de propriul comportament de excludere. Alienarea este similară. Adesea, părinții alienatori abia dacă observă efectul pe care comportamentul lor non-verbal îl are asupra copiilor lor.
Ce efecte are alienarea asupra copiilor?
În cazul fetelor, observăm comportamente de autoagresiune specifice genului sau tulburări de alimentație. Iar la băieți, vedem adesea tulburări de comportament social, cum ar fi probleme de control al impulsurilor sau ADHD. Așadar, poate fi o gamă foarte largă, dar, de regulă, observăm depresie, tulburări de comportament social și probleme de control al impulsurilor la persoanele afectate.
Ați spus odată că înstrăinarea părinte-copil este o crimă psihică, la fel ca și abuzul fizic. Este o afirmație destul de drastică…
Vorbesc foarte serios în această privință. Trebuie să ne dăm seama că abuzul emoțional are loc în timpul înstrăinării. Psihologii clasifică acest lucru ca fiind o formă de violență domestică. Observăm că și copiii înstrăinați au dificultăți emoționale și sociale masive. Aceștia devin, de obicei, persoane bolnave psihic.
Suntem mai conștienți de abuzul fizic asupra copiilor, deoarece îl vedem. Dar nu văd sufletele frânte ale copiilor. În fiecare an, aproximativ 40.000 de copii sunt luați în îngrijire în Germania din cauza abuzului fizic. Ca o comparație, în Germania sunt în jur de 30.000-40.000 de înstrăinări pe an. Noi nu luăm acești copii în îngrijire. Mi se pare complet absurd. În această privință, trebuie să alegeți sloganuri drastice pentru a arăta că abuzul emoțional – precum alienarea – are efecte la fel de grave, dacă nu chiar mai grave, ca și abuzul fizic. De aceea spun: “Este la fel de criminal să torturezi copiii la nivel emoțional ca și la nivel fizic”.
Sună ca și cum ați vedea încă o nevoie urgentă de acțiune. Trebuie îmbunătățită legislația în această privință?
Această problemă necesită cu siguranță mai multă atenție. Dar nu avem nevoie de legi noi – avem tot ce ne trebuie pentru a preveni astfel de abuzuri psihologice asupra copiilor. Dar avem nevoie de o cultură diferită de aplicare. Este încă prea ușor pentru părinții alienanți să alieneze. Și, deși acest lucru este ilegal, rareori se face ceva în acest sens. Aș dori să văd un semnal de alarmă din partea tuturor organizațiilor implicate și, întâmplător, și din partea profesiei mele – psihologi și terapeuți.