EUropenilor le Tremura fundul – Vor Romania in Schengen pentru a putea manipula mai departe Cetățenii!

Parlamentul European a adoptat marți cu un vot larg o rezoluție prin care îndeamnă statele membre să permită României și Bulgariei să adere fără întârziere la spațiul Schengen, potrivit unui comunicat al instituției.

Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri. E cea de-a patra rezoluție în acest sens adoptată de Parlamentul European de la aderarea României la UE.

Rezoluțiile Parlamentului European sunt acte care nu produc efecte juridice, dar dau un semnal puternic către statele membre UE.

În rezoluția adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

Eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE.

Context. În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein).

Eurodeputații au solicitat ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen în mai multe rânduri, de exemplu în rezoluția din 2018 pe această temă, în rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și într-un raport din 2021 privind funcționarea spațiului de liberă circulație. Rezoluția de astăzi conclude dezbaterea în plen din 5 octombrie 2022.

Aderarea unor noi țări la spațiul Schengen necesită o decizie unanimă a Consiliului UE. Președinția cehă a Consiliului a indicat că intenționează să poarte discuții pe această temă înainte de sfârșitul anului 2022.

G4Media a scris încă din septembrie că există semnale că un partid din coaliția guvernamentală din Olanda s-ar opune aderării României la Schengen.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu