La nivel mondial, in fiecare an, 20 milioane de bebelusi se grabesc sa vina pe lume inainte de termen, ceea ce inseamna mai mult de 1 din 10 nou-nascuti. Ziua de 17 noiembrie le este dedicata, fiind o zi in care organizatiile si asociatiile internationale isi propun sa creasca gradul de constientizare a populatiei asupra numarului in crestere al nasterilor prematur si al complicatiilor asociate.
Sondaj
[yop_poll id=”9″]Prematuritatea reprezinta o problema de sanatate foarte severa – este a doua cauza principala de deces la nivel mondial in randul copiilor sub 5 ani, dupa pneumonie. Prematuritatea este responsabila cu aproximativ 1 milion de decese (conform datelor pe 2015 furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii); numerosi alti bebelusi sufera de un anumit tip de dizabilitate pe viata – fizica, neurologica sau educationala. In 184 de state, rata prematuritatii inseamna 5-18% dintre nou-nascuti.
Sarcina la termen este intre 39 si 42 de saptamani. Prematur inseamna, potrivit definitiei-standard a OMS, nascut inainte de a 37-a saptamana gestationala, insa exista subcategorii, in functie de varsta gestationala:
- prematuritate extrema (sub 28 de saptamani) – sunt nou-nascutii care au nevoie de ingrijire neonatala intensiva; in tarile dezvoltate, au 90% sanse de supravietuire, desi pot suferi dizabilitati pe viata sub aspect fizic, neurologic si al invatarii.
- prematuritate ridicata/majora (28-32 de saptamani) – acesti nou-nascuti au nevoie de ingrijire suplimentara – majoritatea supravietuiesc.
- prematuritate moderata spre intarziata (32-37 de saptamani) – inseamna 84% din totalul de prematuri (sau echivalentul a 12,5 milioane); majoritatea supravietuiesc datorita ingrijirii optime.
Rezultatele unei analize arata ca, desi cifrele sunt reduse, riscul de deces la nou-nascutii intre saptamanile 37 si 39 este dublu fata de bebelusii nascuti la termen sau la 39 de saptamani. Nasterea provocata sau operatia cezariana nu ar trebui planificate inainte de incheierea saptamanii 39 decat la recomandarea medicului.
Cauzele prematuritatii
Nasterile inainte de termen se produc din numeroase motive. Majoritatea au loc spontan, insa unele sunt cauzate de inducerea precoce a travaliului sau de nasterea prin operatie cezariana, din motive medicale sau non-medicale. Cauzele frecvente ale nasterilor premature sunt sarcinile multiple, infectiile si afectiunile cronice ca diabetul si hipertensiunea arteriala; frecvent, insa, nu este identificata o anumita cauza. Sunt cazuri cand este implicat factorul genetic.
Prevenirea deceselor si complicatiilor nasterilor premature incep cu o sarcina sanatoasa. Ingrijirea de calitate inainte, intre si in timpul sarcinilor vor asigura tuturor femeilor o experienta pozitiva a sarcinii. De ajutor in acest sens sunt ghidurile specializate, precum si consilierea in legatura cu o alimentatie optima, renuntarea la fumat, controalele medicale prin care sunt identificati alti factori de risc precum infectiile.
Sanse la viata
Cu cat un copil se naste mai devreme de termen, cu atat mai mare este riscul posibilelor complicatii asociate prematuritatii. Copiii nascuti prea devreme au mai multe probleme de sanatate fata de cei nascuti la termen si se pot confrunta cu probleme pe termen lung care le afecteaza creierul, plamanii, auzul sau vederea. De cele mai multe ori, acesti bebelusi au nevoie de tratament de sustinere de lunga durata. Sansele de supravietuire ale copilului prematur sunt substantial imbunatatite daca este ingrijit intr-o sectie de terapie intensiva neonatala in care exista echipamente si tehnologii moderne, dar mai ales medici si asistente medicale bine pregatiti in ingrijirea prematurilor si a nou-nascutilor in stare critica.