Website-Icon erichmocanuTV

România, un pas mai aproape de Schengen. Comisia Europeană consideră că MCV poate fi ridicat

Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat marţi de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept.

Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei apreciază progresele realizate de România în privinţa recomandărilor şi îndeplinirea condiţionalităţilor MCV de la raportul precedent, din iunie 2021.

Evaluarea “remarcă pozitiv eforturile semnificative ale României pentru implementarea tuturor acestor recomandări prin legi, politici şi instrumente noi pentru a întări sistemul judiciar şi a combate corupţia”, se arată într-un comunicat al Executivului UE.

Printre reformele importante se numără legile justiţiei recent adoptate şi o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar.

Comisia notează de asemenea angajamentul României de a ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi să ia măsuri suplimentare dacă va fi nevoie.

“În privinţa luptei împotriva corupţiei, instituţiile statului îşi unesc forţele pentru a implementa o nouă strategie naţională anticorupţie, iar în 2021 şi 2022 s-a înregistrat din nou un bilanţ pozitiv în legătură cu eficienţa investigării şi sancţionării corupţiei la nivel înalt”, se mai precizează în raportul CE, citat în comunicat.

“Parlamentul a îmbunătăţit procedura privind ridicarea imunităţii politice, iar instituţiile responsabile pentru aplicarea regulilor privind integritatea şi conflictele de interese şi pentru gestionarea şi recuperarea activelor ilegale au lucrat eficient”, adaugă Bruxellesul, potrivit Agerpres.

vezi si România înregistrează progrese rapide

stiridiaspora.ro

Die mobile Version verlassen