Website-Icon erichmocanuTV

Viktor Orban ține partea României: „Ar trebui să fie în Schengen. Austria a greșit”

Viktor Orban, premierul Ungariei, i-a asigurat pe prietenii din România de sprijinul Ungariei pentru aderarea la Schengen. Premierul Ungariei a afirmat, sâmbătă, la Bucureşti, că România ar trebui să fie primită în Schengen ”cât mai curând”, decizia din cadrul JAI fiind greşită.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, sâmbătă, la Bucureşti, că România ar trebui să fie primită în Schengen ”cât mai curând”, decizia din cadrul JAI fiind ”greşită”. Orban a transmis sprijinul ţării sale în această chestiune.

”Am venit la Bucureşti după opt ani şi văd dezvoltarea care a avut loc în aceşti ani şi vreau să-mi felicit prietenii din România, iar această dezvoltare justifică parteneriatul şi intrarea României în Schengen”, a afirmat, sâmbătă, Viktor Orban, la Bucureşti.

Acesta apreciază că decizia din Consiliul JAI a fost greşită.

”Decizia noastră a fost greşită în cadrul UE şi această decizie greşită trebuie corectată. România ar trebui să fie inclusă în Schengen cât mai curând. Vreau să-mi asigur prietenii din România că pot conta pe noi în acest subiect”, a mai transmis premierul Ungariei, potrivit news.ro. 

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu

Die mobile Version verlassen