nevaccinate spun că este discriminare la adresa lor, autoritățile nu s-au ferit să introducă obligativitatea lui.
Cu toate acestea o instanță din România a anulat toate dispozițiile din Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea bucureștenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boală (certificatul verde) la diverse activități.
Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
„Respinge cererea de intervenție forțată formulată de reclamant în contradictoriu cu intervenientul forțat Avocatul Poporului, ca inadmisibilă. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefecturii Municipiului București, ca neîntemeiată.
Respinge excepția de inadmisibilitate a capetelor 5 și 6, ca neîntemeiată. Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată. Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant.”, potrivit minutei judecătorilor de la Tribunalul București.
Certificatul verde a devenit obligatoriu pentru majoritatea activităților, începând din 25 octombrie, potrivit unei hotărâri adoptate de CNSU. Astfel, certificatul verde va fi solicitat la intrarea în malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00. Sunt luate în considerare doar certificatele care dovedesc vaccinarea sau trecerea prin boală. De asemenea, accesul în orice instituție publică și privată (cu excepția angajaților) se va face pe baza certificatului verde însă în acest caz va fi luat în considerare și testul COVID-19.
Hotararea CMBSU nr. 61/02.10.2021 anulata partial: https://b.prefectura.mai.gov.ro/…/Hotararea-CMBSU
Dosarul (apare mai tarziu solutia pe portal, gasiti atasat foto cu solutia din dosarul electronic): http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx