Asa ceva nu ar trebuie sa se întâmple!
Aproape 40 de milioane de oameni folosesc aplicația Luca în pandemie pentru a ajuta la urmărirea contactelor autorităților sanitare. Promisiunea statului: datele sunt în siguranță. Acum promisiunea a fost încălcată. A fost doar începutul?
Protecția datelor și abuzul de date trăiesc sub un singur acoperiș: sub cel al statului. Cu fiecare inovație tehnică, se promite cu sfințenie că cineva vrea să respecte intimitatea oamenilor și să le apere drepturile personale. Protecția datelor este un drept civil, este în fiecare discurs de duminică al unui politician mediocru.
La fel a fost și cu introducerea aplicației Luca, care ar trebui să dezvăluie lanțurile de infecție pentru autoritățile sanitare în vremuri de pandemie. De îndată ce o persoană intră într-un restaurant, într-un cinema sau chiar într-un salon de coafură, deci ideea, se înregistrează cu telefonul mobil în aplicația Luca. Aceasta colectează și criptează profilurile și locațiile, astfel încât mai târziu, în cazul unui focar corona, oamenii să poată fi anunțați cu precizie. Dar numai atunci.
Operatorii aplicației Luca sunt hărțuiți în mod constant de autoritățile de anchetă
Patrick Hennig co-inventatorul și este în prezent CEO al companiei de operare.
El a spus recent două lucruri într-un podcast FAZ:
„Contactele cu cetățenii nu sunt niciodată puse în pericol”.
„Nu a existat niciodată un asemenea nivel de transparență”.
Ultima sentință în special le pare investigatorilor de la poliție și parchet ca pe atrăgătorul unei cățele în călduri. Operatorii aplicației Luca, după cum relatează Patrick Hennig într-un interviu acordat Podcast-ului Morning Briefing, sunt contactați în mod constant de autoritățile de investigație cu solicitarea intruzivă de a le acorda informații despre datele de mișcare a cetățenilor.
Operatorii aplicației, care sunt sensibili la problemele de securitate, o resping, spune Hennig, și se referă la arhitectura specială de securitate a creației lor. Prin urmare, datele pot fi vizualizate doar dacă autoritățile sanitare iau inițiativa și pot, de asemenea, convinge proprietarul restaurantului sau al magazinului să aprobe datele. Doar acești doi actori împreună pot decripta din nou datele criptate din punct de vedere tehnic.
Însă statul, sub forma autorităților sale de anchetă, acceptă acest nivel de secretizare doar cu reticență – sau deloc. Ca și în Mainz, unde procuratura a investigat un deces și în cursul acestei investigații a convins departamentul de sănătate să ofere datele personale a 21 de cetateni.
Oficialul de acolo a câștigat sub pretextul că a trebuit să cerceteze o incidență locală a infecției, inclusiv proprietarul restaurantului pentru divulgarea datelor. Și deja s-a întâmplat ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată:
Cele 21 de persoane care au vizitat restaurantul în acea seară dubioasă a morții au fost descifrate și date procurorului de anchetă cu numărul de telefon, numele, adresa, durata șederii și sexul.
Au fost astfel suspendate reglementările privind secretul din Legea privind protecția împotriva infecțiilor.
Abia după ce escrocherea a fost dezvăluită prin cercetări de către SWR și-au cerut scuze departamentul de sănătate și procurorul.
Concluzie: Digitalizarea și legarea datelor este materia primă a secolului XXI. Dar la fel ca în primii ani ai goanei aurului de pe râul Klondike, pretențiile valoroase sunt din nou insuficient asigurate astăzi.