Website-Icon erichmocanuTV

MEGA-CONTRACT EXPLOZIV: POLIȚIA LUI BODE CUMPĂRĂ 600 DE MAȘINI BMW DE LA PRIETENUL LUI KLAUS IOHANNIS

Poliția Rutieră va fi dotată cu sute de mașini BMW, grație unui contract în valoare de 98 milioane de lei, noile mașini urmînd să înlocuiască mașinile Logan, relatează Europa Liberă. Fericitul beneficiar al uriașului contract facilitat de o licitație dubioasă este prietenul cel mai bun al președintelui României, afaceristul Michael Schmidt.

În timp ce președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă participau veseli, în vară, la festivalul Ovăzului, Haferland, organizat de vechiul prieten al primului, afaceristul Michael Schmidt, poliția din subordinea lui Bode pregătea o licitație pentru un mega-contract, poate cel mai mare de acest gen de după revoluție.

O licitație la care, ce să vezi, o singură ofertă a fost depusă și acceptată, cea a Automobile Bavaria SRL, pentru achiziția de 600 de mașini de lux germane contra a cîteva zeci de milioane de euro, parțial din bani europeni.

Sindicatul de poliție Europol dă de înțeles într-un comunicat oficial, că licitația ar fi fost aranjată:

”Licitația a fost una ,,cu cântec” am putea spune noi, întrucât specificațiile tehnice pe care producătorii trebuiau să le îndeplinească au fost foarte dure, însa UNA a sărit în evidență: se dorea o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim (atenție!) 8+1 trepte. Aici licitația a devenit extrem de interesantă! Încă de la apariția anunțului de participare (15.05.2022) am stat și am căutat ce modele de autovehicule s-ar putea mula pe aceste specificații.
Nu mică ne-a fost mirarea când, dupa aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că SINGURA marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. Acum, nu o să fim noi cei cârcotași, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe județ) autospeciale ,,adevărate” de poliție, așa cum multe țări (toate) din blocul comunitar au în dotare. Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!”.

Automobile Bavaria SRL este importator oficial BMW în România și e condusă de ani de zile de afaceristul german de origine română Michael Schmidt, furnizor de mașini de lux, din vremuri vechi, pentru Klaus Iohannis și care i-a asigurat o locuință de lux pe durata campaniei electorale în urma căreia a fost ales președinte. De asemenea, Schmidt e prezent adesea în anturajul președintelui în cadrul unor deplasări oficiale externe. (B.T.I.)

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu

Die mobile Version verlassen