Website-Icon erichmocanuTV

Pfizer retrage din nou medicamente de pe piata – Pericol de Cancer

Pai dacă medicamente ce sunt pe piață de ani de zile se retrag pentru ca provoacă Cancer, la ce ne putem aștepta ca provoacă Vaccinul contra Sars-Cov-2 ce producția a durat doar câteva lunii?

Pfizer a dispus retragerea loturilor unor medicamente pentru hipertensiune arterială distribuite sub trei nume, potrivit companiei, scrie CNN, conform news.ro.

Accuretic şi cele două versiuni generice ale sale distribuite de Greenstone – comprimatele quinapril şi hidroclorotiazidă şi comprimatele quinapril HCI/hidroclorotiazidă – fac obiectul retragerii.

Medicamentele tratează hipertensiunea arterială, care creşte riscul de potenţiale evenimente cardiovasculare periculoase, cum ar fi accidentul vascular cerebral.

Retragerea este voluntară şi are în vedere tabletele care conţin niveluri mai mari de nitrozamine, care prezintă un risc de cancer, deşi Pfizer a spus într-un comunicat de presă că „nu există niciun risc imediat pentru pacienţii care iau acest medicament”.

„Nitrozaminele sunt comune în apă şi alimente, inclusiv în carnea crudă şi vea la grătar, lactate şi legume. Toată lumea este expusă la un anumit nivel de nitrozamine. Aceste impurităţi pot creşte riscul de cancer dacă oamenii sunt expuşi la ele peste niveluri acceptabile pe perioade lungi de timp”, a precizat Pfizer în comunicat.

Nitrozaminele pot fi introduse neintenţionat atunci când anumite reacţii chimice sunt utilizate în producţia de medicamente.

Compania a spus că nu cunoaşte niciun raport privind efectele adverse rezultate din utilizarea medicamentului şi a adăugat că produsele au un profil de siguranţă stabilit de peste 20 de ani, potrivit comunicatului.

Distribuitorii şi vânzătorii ar trebui să înceteze utilizarea şi distribuirea şi să „pună imediat în carantină produsul”, se spune în comunicat.

Pfizer a recomandat ca pacienţii care iau medicamentul să se consulte cu medicul lor cu privire la opţiunile alternative de tratament.

Hipertensiunea arterială este o problemă în creştere: numărul persoanelor de peste 30 de ani cu această afecţiune s-a dublat în ultimii 30 de ani, potrivit unui studiu din 2021.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu

Die mobile Version verlassen