Website-Icon erichmocanuTV

Primul politician de elita spune adevărul. Matteo Salvini, acuza UE de scumpirea vietii in UE.

Matteo Salvini, liderul partidului italian de extremă dreapta Liga, a atacat duminică Uniunea Europeana punând la îndoială eficacitatea sancţiunilor europene adoptate împotriva Rusiei după declanşarea invaziei în Ucraina, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Mai multe luni s-au scurs şi oamenii plătesc facturi de două, chiar patru ori mai mari, şi, după şapte luni, războiul continuă şi visteria Federaţiei Ruse se umple de bani”, a declarat Salvini la postul de radio RTL înainte de a se deplasa la Forumul economic The European House – Ambrosetti ce are loc la Cernobbio, în nordul Italiei.

„Sancţiunile funcţionează? Nu. În prezent, cei care sunt sancţionaţi sunt câştigători, pe când cei care au instituit sancţiunile sunt în genunchi”, scrisese el pe Twitter sâmbătă.

„În mod evident, cineva în Europa face un calcul greşit. Este esenţial să regândim strategia pentru a salva locurile de muncă şi firmele în Italia”, a pledat Salvini.

Enrico Letta, şeful Partidului Democrat (PD), unul din adversarii săi principali în campania pentru alegerile legislative din 25 septembrie, i-a replicat imediat pe aceeaşi reţea socială: „Cred că Putin nu ar fi spus-o mai bine”.

„Când îl aud pe Salvini vorbind despre sancţiuni, am impresia că aud propaganda lui Putin. Sunt îngrijorată pentru o ţară ca Italia care face cu ochiul Rusiei”, a reacţionat şi ministrul pentru sudul Italiei, Mara Carfagna, în marja forumului economic organizat pe malul lacului Como.

Legăturile între Salvini şi Moscova au suscitat îngrijorări în Italia, mai ales după invadarea Ucrainei, riscând să stânjenească Liga şi pe aliaţii săi din Forza Italia şi Fratelli d’Italia în campania electorală.

În schimb, Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d’Italia (post-fascist), care conduce în sondaje, a luat poziţii clare în favoarea susţinerii Ucrainei şi a trimiterii de arme Kievului.

O dezbatere organizată de The European House – Ambrosetti urmează să-i reunească în cursul zilei pe principalii lideri ai partidelor, printre care Giorgia Meloni, Matteo Salvini şi Enrico Letta.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu

Die mobile Version verlassen