Site icon erichmocanuTV

Castrare chimică, în schimbul închisorii. Ţara care introduce legea privind pedepsirea bărbaţilor violatori

Thailanda este la un pas distanţă de a introduce castrarea chimică ca mijloc de combatere a criminalității sexuale, după ce parlamentarii au aprobat un proiect de lege care le va acorda unor infractori dreptul de a alege procedura în schimbul unei pedepse reduse cu închisoarea, scrie Reuters.

Proiectul de lege, adoptat de Camera inferioară în luna martie, a fost aprobat luni, 11 iunie, de 145 de senatori. Legea mai necesită încă un vot, apoi aprobarea regală.

Proiect de lege pentru castrarea chimică în Thailanda

Din cei 16.413 de infractori sexuali condamnați eliberați din închisorile thailandeze între 2013 și 2020, 4.848 sunt recidivişti, potrivit cifrelor departamentului de corecție.

Conform proiectului de lege, anumitor infractori sexuali considerați expuși riscului de recidivă li se poate oferi opțiunea de a primi injecții care le reduc nivelul de testosteron, în schimbul unei perioade mai scurte de închisoare, cu condiția să aibă aprobarea a cel puţin doi medici.

Infractorii ar urma să fie monitorizați timp de 10 ani și li se va cere să poarte brățări electronice de monitorizare, potrivit proiectului de lege. Dacă va fi aprobată, Thailanda s-ar alătura unui grup mic de țări care utilizează castrarea chimică, printre care Polonia, Coreea de Sud, Rusia și Estonia, plus unele state din SUA.

„Vreau ca această lege să treacă repede”, a declarat marți ministrul Justiției Somsak Thepsuthin. „Nu vreau să văd din nou știri despre lucruri rele care li se întâmplă femeilor”, a spus el.

Jaded Chouwilai, directorul Fundației Women and Men Progressive Movement, o organizație non-guvernamentală care abordează, printre alte domenii, violența sexuală, a declarat că utilizarea castrarii chimice nu va combate criminalitatea sexuală. „Condamnații ar trebui reabilitați schimbându-și mentalitatea în timp ce sunt în închisoare”, a spus el.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu

Exit mobile version