Rezultatul după 20 ani de NATO in Afganistan! Mamele își abandonează Copii!
erichmocanu
Lucrul bine Făcut! Oare care a fost intenția si ce plan au avut?
Începând cu anul 2000 NATO a trimis peste 9.000 de soldați in Afganistan. Numărul a ajuns la un moment dat la peste 43.000 si cheltuielile pe toata perioada 2000-2020 sunt stimate la peste 7 bilioane de Dolari, adică un 7 si 12 de zero.
Acești bani chiar nu au nici o valoare, când te gândești ca s-a ajuns la ce si-au doresc, Americanii. Nemții și restul lunii.
Păcat că și Romania a participat cu peste 500 de soldați la misiunea de a face pe părinții din Afganistan să își părăsească Copii!