Guido Reil a transmis sincere scuze românilor, după vizita sa în România. Europaramentarul a primit chiar și o ie cadou și a fost marcat de mândria românilor față de cultura lor, apropierea de biserică și familie, valori pe care și el le prețuiește enorm.
Guido Reil: „Am întâlnit oameni incredibili de binevoitori și primitori”
„În octombrie, în Parlamentul European, am ținut un discurs cu privire la aderarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen. Acest discurs a rănit foarte mulți români. La momentul acela mi-am justificat părerea bazându-mă pe experiența mea personală cu românii din orașul meu natal din Germania, Ruhrgebiet. Români care în mare parte aparțin populației de etnie romă.
După cum am spus, am rănit foarte mulți români cu afirmația mea și sunt recunoscător pentru că am fost invitat în România de către parlamentarul român Natalia Intotero, care mi-a oferit ocazia să-mi creez o imagine proprie. Trebuie să spun că am întâlnit oameni incredibili de binevoitori și primitori.
Oameni care sunt săraci, mai săraci decât cei din Germania. Dar oameni care sunt totuși bogați, pentru că sunt mândri. O mândrie pe care mulți germani au pierdut-o. Oameni care sunt mândri de povestea lor. Mândri de cultura lor, mândri de țara lor. O țară care este una cu biserica ei. O țară care construiește biserici noi. Oameni care își iubesc familia – familia clasică. Toate acestea sunt lucruri pe care și eu le iubesc și pentru care am un respect deosebit.
De aceea, vreau să vă spun din toată inima că doresc să îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român.”, a transmis Guido Reil.
Natalia Intotero: „Îi mulțumesc pentru faptul că a acceptat invitația mea de a cunoaște România”
Natalia Intotero, cea care a făcut posibilă schimbarea părerii europarlamentarului la 180 de grade, i-a transmis, de asemenea, un mesaj de mulțumire că le-a mai dat o șansă românilor să își dovedească adevăratele valori.
„Doresc să-mi exprim pe această cale aprecierea față de mesajul domnului europarlamentar Guido Reil, care a cerut iertare României pentru discursul său din luna octombrie. De asemenea, doresc să îi mulțumesc și public pentru faptul că a acceptat invitația mea de a cunoaște România, începând din județul Hunedoara.
Doar prin colaborare și educație putem să depășim acele bariere sociale care au fost create artificial de omenire în secole întregi de polarizare și violență. Împreună, putem să găsim înțelegere comună în orice situație. Cel mai important lucru este să facem pași concreți în acest sens.
Indiferent de rezultatul votului privind aderarea României în spațiul Schengen, indiferent câte obstacole întâmpinăm în drumul nostru, în pofida încercărilor constante de dezbinare, vom rămâne un popor mândru și unit. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat aceasta.