30.000 de participanți/ 39 de persoane cu probleme medicale, 5 transportate la spital/ 52 de dosare penale, 49 vizând drogurile
La cea de-a doua zi de SAGA Festival au participat peste 30.000 de persoane pe Arena Națională, iar dintre acesta 39 au avut probleme medicale, 5 fiind transportate la spital în urma consumului de droguri, au declarat pentru G4Media.ro surse polițienești. Potrivit acestora, au fost deschise 52 de dosare penale, dintre care 49 vizează consumul sau traficul de droguri.
O persoana a decedat.
Au fost înregistrate mai multe sesizări privind furturi de telefoane si primite zeci de apeluri 112 privind volumul muzicii. Prima seara de concerte s-a încheiat la 5 dimineața.
Organizatorii SAGA Festival au transmis, într-un comunicat transmis G4Media.ro, că ”Saga Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor”.