Diana Şoşoacă a zburat din AUR. Incidentul din Senat care a precedat excluderea

Diana Şoşoacă vorbeşte despre motivul pentru care a fost dată afară din AUR. Incidentul din Senat care a precedat excluderea.

Eu nu am probleme cu el (Sorin Lavric) pentru că sunt femeia-bărbat bine”, a spus Şoşoacă în râsete, după care a relatat că marţi acesta – un misogin declarata vrut să o lovească.

Dar s-a oprit la timp pentru că i-am zis cine esţi tu să îndrăzneşti să faci aşa ceva. Cum îţi permiţi? Cum îţi permiţi tu să faci criminali guvernul, politicienii, dar sunt altceva? zic. Dar ce, eu şi George am zis altceva în campanie? Dar campania electorală s-a terminat! a zis el. A, deci în campanie am minţit, iar acum venim în Parlament să ne facem interesele obscure exact ca celelalte partide?!”, a relatat senatoarea, indignată de discuţia avută cu colegul său de partid.

Incidentul din interiorul grupului AUR ar fi pornit de la faptul că Diana Şoşoacă a vorbit peste timpul limită acordat partidului în Parlament , motiv pentru care i s-a
şi întrerupt microfonul.

„Pai m-au întrerupt exact cand prezentam efectele adverse ale vaccinului Pfizer, de pe site-ul lor, unde spune ca aceste efecte, 70% sunt la femei, care pot rămâne sterile. Deci se ataca matricea nationala. Stiu cum functioneaza sistemul, stiu cine abuzeaza. Apoi a mai fost o problema cand am oprit mafia adoptiilor si am oprit 5 copii de la adoptii ilegale. Foarte multa lume m-a amenintat. Dintre colegii mei nu, doar au mustacit si au spus ca trebuie sa inteleg ca asa este politica. Atentie, nu George, George e un om foarte ok. Dar domnul Lavric a avut un limbaj absolut de maidan si chiar a ridicat mana la mine”, a spus Şoşoacă.

Întrebată de Bahmuţeanu dacă AUR „a bătut palma” cu USR, Şoşoacă a spus că ea speră că nu, deşi a auzit afirmaţia aceasta. Ea bănuieşte că intenţia este de fapt să
fie îndepărtată de la conducerea Comisiei de abuzuri din Senat.

Eu zic că nu, ar fi păcat, pentru că există un singur om în afară de mine care a luat atitudine, este George Simion care şi-a păstrat linia, un pic mai temperat, pentru că agora este agora şi instituţie e instituţie. Dar nu am făcut altfel decât să-mi cer cuvântul”, a menţionat senatoarea.

Ea l-a acuzat şi pe Claudiu Târziu, copreşedintele AUR, de ”dublă măsură”, spune că aceştia şi-au trădat electoratul, iar ea va continua să ”se lupte pentru oameni şi
să-şi reprezinte ţara”.

Dubla măsură nu poate caracteriza un creştin”, i-a transmis Şoşoacă copreşedintelui AUR Claudiu Târziu.

Întrebată de Adriana Bahmuţeanu dacă excluderea i se trage de la petrecerea antologică fără măşti, la ziua soţului său, cu lăutari şi cu dedicaţii pentru Arafat, Şoşoacă a spus că nu, că a fost chiar lăudată în Parlament. ”Claudiu Târziu a râs, a zis că nu ştie de unde mi-a venit ideea”.

Senatoarea mai spune că nimeni din AUR nu e de acord cu măştile, iar petrecerea ei din pandemie a fost ”chiar foarte bine primită şi au inceput si altii sa faca petreceri”.

Conducerea partidului AUR a decis miercuri să-i retragă sprijinul politic senatoarei Diana Şoşoacă pentru indisciplină, ceea ce înseamnă că senatoarea a fost exclusă din grupului senatorial al AUR.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu