David Popovici a devenit campion mondial, miercuri seara, și în proba de 100 de metri liber din cadrul Campionatului Mondial de natație de la Budapesta.
Este cea de-a doua medalie de aur câștigată de tânărul înotător român la această ediție a turneului final, după cea de acum doua zile din proba de 200 de metri liber.
Sportivul în vârstă de doar 17 ani a câștigat proba regină a înotului cu timpul de 47.58 secunde, ceea ce reprezintă și un nou record mondial la juniori.
David Popovici CAMPION mondial la 100 de metri liber Românul e de neoprit
Nici Michael Phelps, nici Jan Thorpe, nici Paul Biedermann, nici Pieter van den Hoogenband sau Yannick Agnel nu au reușit să devină cei mai buni la 17 ani și 9 luni, atât cât are românul.
“Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred”, a spus David după cursa de luni, unde a reușit să îl învingă inclusiv pe campionul olimpic la aceasta probă, britanicul Tom Dean.
“M-am gândit la voi toți. Vă mulțumesc!”, sunt cuvintele de încheiere ale campionului mondial de la Budapesta.
David Popovici s-a calificat în finala probei la 100 de mentri liberi, de pe locul 1. Românul a încheiat cursa cu timpul 47,13 secunde, stabilind cel mai bun timp al anului, un nou record mondial.
Deși a pornit mai greu, dupa prima tură de bazin fiind pe locul al patrulea, românul a recuperat fabulos în ultimii 50 de metri.