În caz de război, românii din diaspora au 15 zile să revină acasă pentru încorporare -DOC

Guvernul pregătește un proiect de lege care vizează gestionarea rapidă a situațiilor de criză, în contextul conflictului din Ucraina.

Potrivit draftului de act normativ, CSAT poate impune situația de criză.

În acest moment, sunt cel puțin 4 milioane de români care trăiesc în afara țării. Aceștia trebuie să se prezinte în 15 zile la centrele de încorporare în caz de război.

Art. 8.1 ”Cetățeni încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.

Prin excepție, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de imobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea îndeplinirii serviciului militar.

Prin excepție, instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de imobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari și rezerviștii din rezerva operațională cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale în termen de maximum 5 zile de la data notificării, pentru cei plecați în țări din Europa, respectiv 15 zile calendaristice de la data notificării, pentru cei plecați în țări din afara Europei.

Prin notificarea persoanelor menționate se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la domiciliul din România, prin ordin de chemare, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare sau la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, în vederea îndeplinirii serviciului militar.

Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, precum și persoanele prevăzute mai sus care nu au putut fi notificate au obligația ca, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război, precum și a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu”.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu