Petrolul a ajuns la prețul de dinaintea războiului. Va fi prețul mai mic și la pompă? Ce spune ministrul Energiei

Cotaţia barilului de petrol a scăzut, joi, cu peste 5% şi a revenit la nivelul la care era înainte de debutul războiului din Ucraina, afectat de temerile privind o recesiune care ar ameninţa cererea de petrol, în contextul unei inflaţii record în SUA şi zona euro. „Ar trebui ca după această scădere de preț (barilul de petrol – n.red.), să asistăm și la o scădere a prețului la benzină, mă aștept în principal.

De ce spun la benzină, în principal? Pentru că România produce mai multă benzină din petrol decât poate consuma, și suntem exportatori de benzină. Prețul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină.

La motorină, ar trebui să urmeze și acolo o scădere, dar acolo noi și cumpărăm jumătate din cantitatea pe care o consumă România, pentru că producția de motorină este mai mică decât consumul, iar cotația motorinei nu a scăzut în procent la fel de mult, dar a scăzut și acolo.

Avem un instrument legal, Consiliul Concurenței, Antifrauda și ANPC-ul au aceste instrumente să supravegheze și să vadă aceste corelații, iar sincer, eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să avem scăderi de preț”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Catarina I.