“Noi avem aici o ordonanţă de urgenţă, nu este nevoie de norme de aplicare a ordonanţei de urgenţă, lucrurile sunt foarte clare în ce priveşte cele patru variante. În 24 de ore de la momentul în care ai intrat la frontieră şi ai declarat că nu ai PLF, Direcţia de sănătate publică judeţeană, care primeşte toate informaţiile din frontieră, are acest drept de a sancţiona cu amendă contravenţională de la 2.000 la 3.000 de lei pe cel care nu completează actul”, a spus Lucian Bode.
El a precizat că la început a fost destul de îngrijorător procentul celor care soseau la frontieră şi nu aveau formularul completat – 76% în primele ore.
“După care, astăzi vorbim de aproximativ 60% din cetăţenii care sosesc în frontieră şi nu completează PLF. Vom vedea imediat câţi din cei 60% despre care vorbesc îl completează în următoarele 24 de ore. Foarte mulţi cetăţeni care au tranzitat frontiera pe sensul de intrare, s-au grăbit să ajungă în România înainte de 20 decembrie”, a adăugat Bode.
O dată cu intrarea în vigoare a PLF, a menţionat ministrul de Interne, “care nu face decât să simplifice aceste proceduri”, a scăzut de trei ori numărul persoanelor care vin la frontieră, iar timpii de aşteptare au scăzut.
Formularul digital pentru intrarea în România – PLF – a fost introdus începând de luni.
Formularul digital de intrare în ţară (PLF), obligatoriu începând de luni, 20 decembrie
Persoanele care intră în ţară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), începând de luni, 20 decembrie. Documentul conţine date despre ţara din care se vine şi despre destinaţia din România.
Potrivit Guvernului, cu ajutorul informațiilor din formular, direcţiile de sănătate publică vor putea identifica şi lua legătura mai uşor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetăţean infectat cu virusul SARS-CoV-2.
Documentul trebuie să fie completat de toate persoanele care intră în România şi călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale. Acesta poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro , dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
„Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primeşte un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Paşii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID. Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021”, au transmis reprezentanții Guvernului.
Formularul digital conţine următoarele informații: numele şi prenumele, datele de identificare şi de contact; țara, regiunea şi localitatea de unde călătoreşte spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea şi adresa de destinaţie în România; mijlocul de transport cu care călătoreşte spre România; data intrării în România; datele minorilor însoţitori, dacă este cazul.
Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România şi va fi verificat odată cu cartea de identitate sau a paşaportului în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră
Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Cei care nu completează documentul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 de lei și 3.000 de lei.