Vaccinul românesc este gata. Cercetătorii au avut dreptate

Deși au fost împiedicați cu toate forțele și pe toate planurile de autoritățile statului român, cercetătorii de la Institutul Oncogen Timișoara au reușit să finalizeze cele mai importante cercetări pentru vaccinul anti-Covid. Rezultatele au arătat că vaccinul stimulează imunitatea celulară, reușind, astfel, să asigure protecție maximă și de durată în fața SARS-Cov-2.

După doi ani de hărțuiri, batjocură și refuz din partea Guvernului de a finanța cel mai important proiect de cercetare românesc din pandemie, cercetătorii de la Institutul Oncogen au reușit să finalizeze prima etapă a cercetării, care a demonstrat că vaccinul românesc anti-Covid produce imunitate celulară, care persistă 11 ani și protejează de toate variantele noului coronavirus. Dacă ar fi primit bani de la autorități, aceste rezultate ar fi trebuit să apară în primele luni de la declararea pandemiei, trecându-se apoi, rapid, la studiile pe oameni, care ar fi grăbit fazele II și III cumulate și, implicit, producerea vaccinului care ar fi pus capăt pandemiei.

Tenacitatea guvernelor care s-au perindat în a pune piedici dezvoltării vaccinului românesc, în timp ce se aruncau inutil miliarde de euro, a fost, cel mai probabil, impusă din afară, pentru că un vaccin cu protecție sigură și de durată ar fi distrus profiturile uriașe ale Big Farma.

”M-am simțit tot timpul nedreptățit și batjocorit. Mai mult, am fost anchetat administrativ de vreo trei ori în problema vaccinului, până când ambasadorul Angliei în României a dat din proprie inițiativă un comunicat, exasperat de persecuțiile la care suntem supuși să spună că România trebuie să fie mândră că are astfel de cercetători. Am fost anchetați la cererea fostului ministru Nelu Tătaru, iar acum suntem hărțuiți de Curtea de Conturi Timișoara, care vrea să ne trimită la Procuratură, la DNA, deși nu au găsit nimic la controale și doar au mințit. De altfel, Curtea de Conturi a României i-au și sancționat pe cei de la Timișoara, după ce au constatat exagerările și falsurile. Culmea este că au controlat doar vaccinul”, a declarat prof. dr. Virgil Păunescu, într-un interviu.

Rezultate extraordinare

Grație unei finanțări acordate de Ministerul Cercetării, de 700.000 de euro, cercetătorii de la Institutul Oncogen au reușit să încheie cercetarea pe șoarecii modificați genetic, cu sistem imun de tip uman, cumpărați din SUA. Rezultatele acestei vaccinări pe șoareci umanizați, după cercetarea încheiată luna trecută, au fost extrem de bune. ”Au confirmat ceea ce noi credeam despre acest vaccin. Șoarecii cu sistem imun uman, care au primit vaccinul pe cale nazală, au dezvoltat clone de limfocite T specifice, între 10 și 120. Englezii au anunțat că vor face același lucru, dar cu plasture, pe aceeași stimulare a celulelor T”, a afirmat prof. dr. Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale.

Rezistență la schimbările virusului

Vaccinul dezvoltat de Institutul Oncogen este specific speciei umane, spre deosebire de celelalte vaccinuri, care ar putea fi testate și pe animale. Varianta de început a fost creată pe specificul imun al populației României și a Europei, însă acum este adaptat pentru întreaga populație la nivel global.

”Ne-ar fi trebuit în jur de două milioane de euro ca să ajungem să autorizăm la Agenția Europeană a Medicamentului studiile de fază I, pe oameni. Câți bani ceream noi? Cât s-a dat pe testele de salivă la copii la ultima licitație, care teste au fost, practic, aruncate? La miliardele de euro risipite în această pandemie, două milioane de euro pentru testarea unui vaccin și a unei idei românești era prea mult? Vaccinul de la Institutul Oncogen stimulează imunitatea celulară, care este mai rezistentă la schimbările virusului și este de durată”, a mai declarat prof. dr. Virgil Păunescu.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu