Între 2014 și 2020, Frank Herfort a vizitat peste 770 de stații de metrou din 19 orașe, creând o arhivă remarcabilă de splendoare arhitecturală și artistică.
Era o zi friguroasă din decembrie 2014, iar eu așteptam trenul la Shchukinskaya, o stație de pe linia Tagansko-Krasnopresnenskaya a metroului din Moscova.
Deși trenurile de metrou din Moscova sunt renumite pentru punctualitatea lor, acest tren anume întârzia, ceea ce mi-a dat mai mult timp decât de obicei să privesc peisajul din jurul meu.
Acolo, într-o stație utilitară care nu este de obicei celebrată pentru frumusețea sa, am observat panourile de aluminiu sculptate uniform de-a lungul șinei. Modelarea lor era hipnotizantă. Am făcut câteva fotografii rapide.
O clipă mai târziu, a sosit trenul meu. M-am urcat într-un vagon împreună cu restul mulțimii și am plecat din gară.
Experiența mea la Shchukinskaya a fost un eveniment trecător și aparent nesemnificativ, și totuși m-a lansat într-un proiect la care mă gândeam de ani de zile – un proiect care avea să ocupe mai mult de jumătate de deceniu din viața mea profesională.
Între 2014 și 2020, am fotografiat toate metrourile existente în epoca sovietică, vizitând în cele din urmă peste 770 de stații din 19 orașe. Scopul meu a fost să creez o arhivă cât mai apropiată de o arhivă completă a metrourilor.
Nu au fost doar stațiile individuale care mi-au captat imaginația – deși multe dintre ele sunt incontestabil de uimitoare în sine. Mai degrabă, a fost întregul sistem de metrou, atât în Moscova, cât și în alte orașe foste sovietice, care m-a inspirat: mistica, imensitatea, sentimentul de autoritate colosală care pătrunde.
Am fost, de asemenea, atras să înregistrez nenumărate detalii: lămpi, bănci, gresie, faianță, ornamente, mozaicuri, scări, lifturi și alte opere de artă realizate manual din marmură sau lemn.
Pentru o lungă perioadă de timp, proiectul a părut imposibil de descurajat. Numărul de stații părea nesfârșit, fiecare dintre ele plină de pasageri și elemente decorative.
Numai metroul din Moscova, care a fost inaugurat în 1935 și care servește drept model propagandistic al puterii sovietice, are peste 200 de stații și se întinde pe sute de kilometri.
Și totuși, frumusețea și grandoarea stațiilor m-au propulsat mereu înainte – pentru a o vizita pe următoarea, și pe următoarea, și pe următoarea.
Capturarea multor stații fără pasageri a conferit fotografiilor un sentiment de atemporalitate. Dar acest lucru nu a fost ușor; a însemnat că majoritatea acestor fotografii au trebuit să fie realizate fie înainte de ora 6 dimineața, fie după ora 23.
Restricțiile asupra fotografiei, cândva obișnuite în Rusia și în întreaga fostă Uniune Sovietică, s-au schimbat dramatic, chiar și în ultimul deceniu. (De exemplu, autoritățile din Tașkent, capitala Uzbekistanului, au ridicat în cele din urmă interdicția de a fotografia în stațiile de metrou în 2018).
Cu toate acestea, autoritățile de la metrou nu au fost întotdeauna încântate de prezența mea. De peste 50 de ori, în interiorul diferitelor stații, mi s-a spus că nu este permisă fotografierea. O dată, în Tașkent, am fost obligat să predau cardul de memorie al aparatului foto.
Deseori, proiectul a fost ca un joc de-a șoarecele și pisica. În anumite momente m-am simțit ca un infractor, în ciuda faptului că singurele mele intenții erau de a surprinde frumusețea stațiunilor.
Uneori mă întorceam la o singură stație din nou și din nou, după ce studiam atunci când însoțitorii sau ofițerii de poliție aveau pauze de masă sau schimbări de tură.
Au existat, totuși, excepții binevenite. La Elektrozavodskaya, o stație din Moscova, un polițist a oferit sfaturi despre cum să surprindeți cele mai uimitoare fațete ale stației. De asemenea, mi-a dat datele de contact ale personalului de la metrou care ar putea ajuta la reglarea iluminării.
După ce am fotografiat stațiile din Moscova, am trecut la Sankt-Petersburg, al cărui metrou – a cărui construcție a fost mult timp întârziată de asediul brutal al Leningradului – a fost inaugurat în 1955.
De acolo am început să mă aventurez mai departe – în Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Uzbekistan. În cele din urmă, am vizitat și câteva orașe ale căror sisteme de metrou, deși nu sunt atribuite în mod oficial Uniunii Sovietice, au fost construite sau modificate substanțial în perioada sovietică, sau chiar parțial construite de arhitecți și ingineri sovietici. Printre acestea se numără stațiile de metrou din București, Budapesta și Praga.
M-am confruntat cu aceeași întrebare în aproape fiecare oraș pe care l-am vizitat: “De ce fotografiezi aici?”, mă întrebau oamenii.
Mulți nu puteau înțelege de ce un proiect aparent plictisitor, centrat pe spații atât de comune, ar fi fost interesant pentru mine. La urma urmei, aceste stații erau locuri prin care majoritatea navetiștilor treceau în fiecare zi – mai mult din necesitate decât din alegere.
Dar, uneori, un trecător, văzându-mă pe mine văzând o stație pe care o văzuseră de mii de ori, remarca ceva nou, ceva spre care mi-am îndreptat aparatul foto: un tavan frumos, o balustradă sculptată, o lampă ornamentală. Și atunci, am știut, au înțeles.
Frank Herfort este un fotograf documentarist și arhitectural stabilit la Moscova și Berlin. Cartea sa, “CCCP Underground”, va fi publicată în lunile următoare. Îi puteți urmări munca pe Instagram.