Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat sâmbătă, la Prima TV, că a recomandat românilor care îşi permit să schimbe centrala termică. El a precizat că în coaliţie a fost stabilit ca în programul Rabla pentru electrocasnice să intre şi centralele de apartament.
Virgil Popescu a fost întrebat, la emisiunea Insider Politic, în care praguri de consum pentru energia electrică se încadrează, scrie News.ro, citat de Hotnews.
“Mă încadrez şi până în 300, la locuinţa de aici unde stau lângă Bucureşti, dar mă încadrez şi la peste 300 la Turnu Severin, unde am pompe de căldură, dar acolo am şi panouri fotovoltaice. Dar consum foarte mult acolo, pentru că iarna mă încălzesc cu pompele de căldură şi consumă foarte mult, dar şi vara consumul este mai mare de 300 de kilowaţi”, a răspuns ministrul Energiei.
Întrebat dacă face risipă, Virgil Popescu a explicat: „Nu-i vorba de făcut risipă. Eu fiind de profesie inginer m-au preocupat lucrurile acestea de automatizări, de eficienţă. La Turnu Severin am un sistem automatizat complet, cu panourile fotovoltaice cu măsurare de temperatură. Încerc să economisesc. Am schimbat centrala în iarna trecută cu o centrală nouă în condensare. Au scăzut costurile şi consumul cu 30% al gazului şi am pus în plus, probabil că şi din cauza asta, am pus în plus un sistem de măsură a temperaturii şi de reglaj a temperaturii automat, pe ore, în timpul zilei. Ea ştie la ce oră ajung acasă, că este programată, iar dacă am nevoie să vreau mai cald, intru pe telefon, dau drumul la centrală mai cald şi este mai cald acasă”.
El a precizat că a recomandat românilor să îşi schimbe centrala termică.
“Le-am recomandat românilor, cei care îşi permit, să schimbe centrala, să treacă pe centrale performante. Împreună cu ministrul Mediului, în coaliţie, am stabilit, e vorba de programul Rabla pentru electrocasnice, să intre şi centralele de apartament, ca oamenii care nu îşi permit să-şi cumpere o centrală să poată să şi-o schimbe, să fie ajutaţi, pentru că şi statul, la rândul lui, câştigă pentru că scade consumul de gaz”, a mai afirmat Virgil Popescu, potrivit sursei citate.