Lovitură de teatru. ANAF avertizează cetățenii: românii NU vor mai putea să-și depună declarațiile fiscale decât dacă dețin anumite programe sofware pentru accesarea web.
„Începând cu 08.01.2023 aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate in suport la producător și cu toate update-urile la zi.
Cu scopul de a mări gradul de rezilienţă şi de a asigura securitatea resurselor şi a sistemelor informatice, la nivel global au fost actualizate procedurile și politicile de securitate.
În acest scop, pentru a nu afecta procesul de digitalizare a Ministerului Finanțelor (ANAF) și pentru a urma standardele înalte de securitate stabilite la nivel mondial, vă informăm ca începând cu 08.01.2023 aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (n.r. – pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate în suport la producător și cu toate update-urile la zi”, arată ANAF într-un comunicat de presă.
Bill Gates continuă să facă bani pe bandă rulantă
Ultima versiune de Windows lansată de Microsoft, compania lui Bill Gates, a fost lansată în 5 octombrie 2021. Este vorba despre Windows 11, care a fost actualizat în 29 martie 2022.
Varianta precedentă este Windows 10, lansată în anul 2015.
Între timp, Guvernul României pregătește prin intermediul lui Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării, tranziția la „Identitatea Digitală”, proiect despre care oficialul PNL a oferit mai multe informații anul trecut.
În plus, de curând, Guvernul s-a pronunțat și pe marginea subiectului „Big Brother”.