S-a întâmplat în localitatea Roşia. Tânărul de 23 de ani a furat joi noaptea autospeciala poliţiei şi a ieşit pe stradă, acolo unde a organizat propriul filtru.
Fals agent la rutieră, a băgat banii din amenzi la păcănele
S-a dat drept poliţist şi în haine civile a oprit mai mulţi şoferi în trafic. Înainte de a fura maşina din parcarea Biroului Rutier Sibiu, tânărul fusese chiar el oprit în trafic, poliţişti descoperind că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice
”La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00.40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Roșia, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.
De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem. Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.
În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință”, anunță IPJ Sibiu