Licitaţia a avut loc vineri, iar tranzacţia, în valoare de 91.236.832 euro, exclusiv TVA, este considerată una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc şi totodată una dintre cele mai mari tranzacţii din insolvenţă din ultimii ani din România.
Începând cu anul 2015, la Mintia s-au făcut investiții de 230 de milioane de euro, într-un proiect care a fost realizat în colaborare cu parteneri din China.
Practic, statul român, care a investit sume importante la termocentrala Mintia, a vândut această companie cu suma de doar 91 de milioane de euro.
Situația de la Mintia seamănă izbitor cu alte privatizări ”reușite” de statul român, iar rețeta pare mereu aceeași: compania beneficiază o perioadă de investiții, apoi totul se degradează și se scoate la licitație.
Centrala termoelectrică Mintia, este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanță de orașul Deva. Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă și are capacitatea de 1.075 MW (4*210 MW+1*235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV, 220 kV şi 400 kV.
Centrala a fost pusă în funcțiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. De la punerea în funcțiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune. Având o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a intrat în procedură de insolvență la data de 14 noiembrie 2019 și este în conservare din în vara anului 2021, în lipsa investițiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.
Mass Group Holding Ltd. (MGH) este o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman/Marea Britanie
Mass Group Holding Ltd. (MGH) este o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman/Marea Britanie, având sediul central în Amman, Iordania. Grupul a fost înființat în 1994 iar activitățile sale sunt în principal în Irak. MGH este compusă din șapte companii (4 pentru energie electrică, 2 pentru ciment și una pentru siderurgie) cu un număr total de angajați de 2.500 de oameni. Mass Group Holding (MGH) a investit în proiecte industriale în regiunea Orientului Mijlociu. În ultimii zece ani, strategia grupului este de a se concentra pe îmbunătățirea infrastructurii Irakului în special și a Regiunii Orientului Mijlociu în general. Investițiile totale în aceste proiect se ridică la aproximativ opt miliarde USD. În ultimii 20-30 de ani, Irakul a cunoscut războaie, sancțiuni și conflicte armate care i-au afectat grav infrastructura.
Mass Group Holding își concentrează activitățile în trei sectoare principale
1. – Generarea de energie electrică.
2. – Producția de ciment .
3. – Producție de fier și oțel.
În generarea de energie electrică grupul deține centrale care generează 7.100 MW în modul BOO (Build, Operate & Own). 3.000 MW în amplasați în capitala Bagdad, iar 4.000 MW sunt generați în Kurdistan, în nordul Irakului. De asemenea 100 MW sunt amplasați într-o fermă eoloană în regatul hașemit al Iordaniei. Grupul produce 8 milioane de tone de ciment anual, iar în sectorul siderurgic are o capacite de 1,25 milioane de tone anual.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafaţă de 3.297.807 mp, construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.