Gânduri bune, la început de 2022

În aproximativ două săptămâni, vom începe o nouă sesiune de activitate în Parlamentul României, pe care mi-o doresc cel puțin la fel de intensă ca cea incheiată în anul 2021, susținută în permanență de vocea și implicarea directă a românilor.

După doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, perioadă care s-a dovedit extrem de dificilă, considerată astfel de noi toți, pășim cu încredere către ceea ce, sper eu, că vom numi succes legislativ. Partenerii noștri direcți rămân elevii, studenții, și fiecare cetățean care își dorește mai bine pentru țară.

Am speranța că noul an aduce cu sine și finalul unei etape tulburi, cea în care pandemia și-a pus amprenta substanțial în toate domeniile de activitate: educație, sănătate și așa mai departe, dar și una în care politicul a semânat mai multă vulnerabilitate și nesiguranță în societate, decât echilibru așa cum ar trebui să fie.

Începând din decembrie 2021, avem un nou Guvern. În anul 2022, nu mai poate fi vorba de o lipsă a majorității în Parlament, astfel că, îmi doresc o colaborare matură și o implicare activă a reprezentanților Guvernului, încât românii să simtă că într-adevăr sunt doriți acasă, în România.

În ceea ce privește activitatea mea ca deputat, voi continua să susțin ca și până acum acele proiecte de lege care răspund punctual nevoilor și dorințelor tuturor românilor și să invit, ori de câte ori am ocazia, la masa dialogului, atât pe cetățeni cât și pe colegi, sau guvernanți. Dezbaterea și dialogul rămân elemente cheie în creionarea proiectelor de lege semnificative pentru țară, pe care le voi folosi mereu în activitatea mea. În acest sens, vreau să fac cunoscut faptul că și în aceasta primă sesiune ordinară care începe acum, în luna februarie, aștept cu interes propuneri pentru eventuale modificări legislative, la adresa: contact@intotero.ro.

Doresc tuturor un An Nou cu inspirație, înțelepciune, și realizări! 

Natalia-Elena INTOTERO, Deputat PSD Hunedoara

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu