Parlamentul European a adoptat, miercuri, directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”, propunând și o formulă de calcul legată de salariul mediu.
Europarlamentarii au adoptat directiva privind salariile minime adecvate în UE cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă și 44 abțineri. Luna aceasta este așteptat ca directiva să fie adoptată și de Consiliul UE, după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale. Adoptarea este una formală, în această fază, pentru că textul a fost deja agreat în urma negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE.
Cel mai important, directiva prevede că stabilirea salariului minim „rămâne o prerogativă națională”, potrivit StartupCafe.ro.
Totuși, statele membre, inclusiv România „trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor”.
„Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referință un coș de bunuri și servicii la prețuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut” – mai spune Parlamentul de la Strasbourg.
În cazul României, câștigul salarial lunar mediu brut, utilizat în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a fost de 6.095 de lei. Dacă ne luăm după procentajul propus de directiva europeană, salariul minim în România ar trebui să crească de la 2.550 de lei brut la 3.047 de lei brut.
Aceasta ar însemna o creștere a salariului net de la 1.524 de lei la 1.800 de lei net pentru angajat, iar pentru patron ar presupune o majorare a costului salarial de la 2.607 lei la 3.116 lei, pentru salariul minim.
Cele mai mari salarii minime din UE sunt în Luxemburg, Irlanda și Germania, iar cele mai mici în Bulgaria, Letonia și Estonia. În UE 21 din 27 de țări au salariu minim prevăzut de lege, iar în celelalte șase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia) nivelurile salariilor sunt determinate prin negocieri salariale colective.
Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale
Directiva stabilește proceduri pentru adecvarea salariilor minime legale, promovează negocierile colective privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul efectiv la protecția salariului minim pentru acei lucrători care au dreptul la un salariu minim în temeiul legislației naționale, de exemplu, prin salariul minim legal sau prin acorduri colective.
Statele membre care au salarii minime legale sunt invitate să instituie un cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare. Consiliul și Parlamentul European au convenit ca actualizările salariilor minime legale să aibă loc cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru țările care utilizează un mecanism de indexare automată). Partenerii sociali vor trebui să fie implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariilor minime legale.
Întrucât negocierea colectivă privind stabilirea salariilor este un instrument important pentru a se asigura că lucrătorii pot beneficia de salarii minime adecvate, directiva urmărește să extindă acoperirea lucrătorilor prin intermediul negocierii colective. De aceea, colegiuitorii au convenit că țările ar trebui să promoveze consolidarea capacității partenerilor sociali de a se angaja în negocieri colective, inclusiv protecția reprezentanților lucrătorilor.
Acordul provizoriu dintre Consiliu și Parlamentul European prevede, în special, că, în cazul în care rata de acoperire a negocierii colective este mai mică decât un prag de 80%, statele membre ar trebui să stabilească un plan de acțiune pentru promovarea negocierii colective. Planul de acțiune ar trebui să stabilească un calendar clar și măsuri concrete pentru a crește progresiv rata de acoperire a negocierii colective.
Consiliul și Parlamentul European au convenit asupra unei serii de măsuri pentru a spori accesul efectiv al lucrătorilor la protecția salariului minim
Aceste măsuri includ controale efectuate de inspectoratele de muncă, informații ușor accesibile privind protecția salariului minim și dezvoltarea capacității autorităților de aplicare a legii de a urmări angajatorii care nu se conformează.
Propunerea Comisiei Europene a fost înaintată celor doi colegiuitori – Consiliul UE și Parlamentul European – la 28 octombrie 2020. Consiliul a convenit asupra poziției sale la 6 decembrie 2021; Parlamentul și-a adoptat mandatul de negociere la 25 noiembrie 2021. De la începutul lunii ianuarie, au avut loc opt runde de negociere între Consiliu și Parlamentul European.
În ceea ce privește Consiliul, acordul la care s-a ajuns marți va trebui să fie confirmat de Coreper. Această confirmare va fi urmată de un vot formal atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European.
Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.
Italia nu va aplica eventuala directivă UE privind salariul minim
Guvernul Italiei a anunţat că nu va implementa posibila directivă privind instituirea salariului minim la nivelul Uniunii Europene, informează agenţia de presă ANSA.
“Decizia Uniunii Europene lasă spaţii mari statelor membre pentru a declina acest principiu pe baza realităţilor şi caracteristicilor fiecărui stat. Spre exemplu, noi avem contracte colective foarte avansate inclusiv la nivelul doi, astfel că acest instrument nu trebuie să penalizeze în niciun fel formele pe care noi le-am experimentat cu succes”, a declarat Giancarlo Girgetti, ministrul italian al Dezvoltării Economice.
Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale a Parlamentului European a anunţat marţi un proiect de acord privind instituirea unui salariu minim la nivelul Uniunii Europene. Acordul va trebui aprobat formal de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene.
Comisarul european pentru Muncă şi Afaceri Sociale, Nicolas Schmit, a declarat că “Uniunea Europeană nu va impune salariu minim Italiei”.
“În Liniile Politice Generale, am promis o lege care să asigure salarii minime corecte la nivelul Uniunii Europene. Prin acordul politic de astăzi, vom furniza rezultate. Noile reguli vor proteja demnitatea muncii şi vor asigura că munca este plătită”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.