Fototapet ca fundal, drepturi de proprietate și drepturi de autor – tribunalul districtual din Köln a hotărât pe 18 august 2022, Az. 14 O 350/21: Achiziționarea unui tapet foto și dobândirea drepturilor de proprietate nu implică automat dreptul de a folosi tapetul foto ca fundal foto pentru a fi afișat pe propriul site web.
Fapte: despre ce este vorba?
Reclamantul este fotograf. Ultimul inculpat ofera spre inchiriere un apartament de vacanta. El a cumpărat tapetul foto în 2013 printr-un magazin web pentru 13,50 EUR și l-a lipit pe peretele unui dormitor din casa de vacanță.
Fotografiile acestei camere cu tapetul foto pe fundal erau vizibile pe site-ul propriu al inculpatului și în mai multe portaluri de rezervare prin care aceasta și-a oferit apartamentul de vacanță.
Fotograful și ulterior reclamantul l-a avertizat pe pârâtul ulterior în fața instanței. Pârâtei i s-au respins cererile printr-o scrisoare a unui avocat. Ea a anunțat că a îndepărtat tapetul foto, motiv pentru care reclamanta nu mai avea dreptul la o declarație de încetare.
Fotograful a intentat apoi un proces. Fotograful a cererut instantei, ca inculpatul sa semneze ca nu va mai face asa ceva pe viitor și rambursarea taxelor legale înainte de judecată.
Cum a decis tribunalul districtual din Köln?
Tribunalul districtual din Köln s-a pronunțat așa cum a solicitat reclamantul.
Reproducerea și punerea la dispoziția publicului prin încărcarea acestora pe site
Pârâtul a postat pe site-ul său fotografiile realizate de reclamant și le-a folosit pe portalurile de rezervări. Drept urmare, el a reprodus fotografiile în sensul secțiunii 16 UrhG și le-a făcut accesibile publicului în sensul secțiunii 19 a UrhG.
Cu privire la duplicare, instanța a reținut:
„Orice definiție fizică a unei opere care este adecvată pentru a face opera direct sau indirect perceptibilă de simțurile umane în orice fel constituie o duplicare în sensul secțiunii 16 (1) UrhG (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 1 iulie 1982). – I ZR 119/80, GRUR 1983, 28, 29 – reportaj de presă și reproducere a operelor de artă II, cu referințe ulterioare; cf. justificarea proiectului guvernamental al legii dreptului de autor, BT-Print IV/270, p. 47; BGH , hotărârea din 4 octombrie 1990 – I ZR 139/89, BGHZ 112, 264, 278 – sistem de operare, cu trimiteri ulterioare;BGH, hotărârea din 6 octombrie 2016 – I ZR 25/15 – World of Warcraft I, alin. 37).Aceasta include și duplicarea operelor de artă fizice prin reproducere picturală (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 4 mai 2000 – I ZR 256/97 – flacon de parfum I).
Aceasta din urmă a fost realizată de pârât prin fotografierea tapetului foto cu motivele lalelelor reclamantei.”
În ceea ce privește punerea la dispoziție publică, instanța a precizat:
„§ 19a UrhG își rezervă autorul cu dreptul de a pune la dispoziția publicului dreptul exclusiv de a utiliza opera sa protejată, făcând-o accesibilă membrilor publicului pe Internet sau în alte rețele. Legea descrie acest lucru cu particularitatea tehnică a suportului, în care o lucrare protejată „este accesibilă membrilor publicului din locurile și momentele alese de acesta” (Dreier/Schulze/Dreier, ediția a 7-a 2022, UrhG § 19a numărul marginal 1).
Prin postarea acestuia pe site-ul propriu și în portalurile de rezervări, pârâta a făcut accesibile publicului fotografiile reclamantei în sensul de mai sus.”
Nu se acordă dreptul de utilizare prin contract de cumpărare
Pârâta a dobândit doar proprietatea materială asupra tapetului foto prin achiziționarea din magazinul online. Cu toate acestea, ea nu a dobândit un drept de utilizare care i-ar fi permis să facă tapetul foto disponibil public ca imagine de fundal pe Internet:
„În măsura în care pârâta se referă la o factură [de la magazinul online; nota autorului], din aceasta se poate deduce doar că un tapet foto […] a fost achiziționat cu suma totală de 13,50 EUR [sic!]. Contractul. se aplică În consecință, inițial doar transferului proprietății reale a copiei fotografiei în litigiu. Prin acest act de distribuire în sensul § 17 UrhG, această copie a tapetului dobândit de pârâtă și, prin urmare, și a fotografiilor în litigiu. se epuizează numai în sensul § 17 alin.2 UrhG a avut loc.
Nu se menționează transferul drepturilor de utilizare a drepturilor de autor în acordurile contractuale […]”.
De asemenea, nu a existat nicio acordare implicită de drepturi. Acordarea drepturilor de utilizare este practic liberă de formă. Drepturile de utilizare pot fi acordate și verbal sau implicit. Dar:
„Dacă tipurile de utilizare nu sunt specificate în mod expres atunci când se acordă un drept de utilizare, tipurile de utilizare cărora se aplică acesta vor fi determinate conform § 31 (5) teza 1 UrhG în funcție de scopul contractual pe care se bazează ambele părți. . Același lucru se aplică în conformitate cu § 31 (5). Teza 2 UrhG pentru întrebarea dacă este acordat un drept de utilizare, dacă este un drept de utilizare simplu sau exclusiv, cât de mult se extind dreptul de utilizare și dreptul de interdicție. si ce restrictii este supus dreptul de utilizare.pe care scopul contractului le cere in mod absolut (BGH, hotararea din 6 octombrie 2016 – I ZR 25/15, GRUR 2017, 266 [juris alin. 44] = WRP 2017, 320). – World of Warcraft I; hotărârea din 2 iunie 2022 – I ZR 140/15 – YouTube II, paragraful 50, juris).
Cu toate acestea, atunci când tapetul foto a fost vândut pârâtului, nu a fost absolut necesar niciun transfer al unui drept de utilizare către pârât. În cele din urmă, pârâta recunoaște acest lucru și atunci când afirmă că „a achiziționat în mod corespunzător tapetul foto”, prin urmare „elimină tapetul foto în mod independent” și „a putut, prin urmare, să-l lipească și în incinta sa” (pagina 2 din memoriul din ianuarie 4. 2022, p. 162 din dosar). Astfel de acțiuni nu afectează drepturile de exploatare rezervate autorului (§§ 15 și urm. UrhG). Prin urmare, este corectă în sine și afirmația ulterioară a inculpatului, potrivit căreia tapetul foto trebuie oferit doar în scopul menționat mai sus și utilizat de către inculpat exclusiv în acest scop […].”
Și cum e cand cumpar un tapet foto:
„Chiar și atunci când un tapet este vândut unei companii, nu se poate presupune că mai mult decât proprietatea materială a tapetului vândut ar trebui să fie transferată de la început. În caz contrar, ar fi avut mai mult sens să includă un pasaj corespunzător în factură, care, probabil, a dus la un preț mai mare. De asemenea, pârâta nu a putut presupune că orice utilizare a tapetului achiziționat ar trebui să fie permisă numai din cauza caracterului său comercial.”
Fototapetul nu este un accesoriu
Pârâta nu a putut invoca bariera de la § 57 UrhG, potrivit căreia reproducerea, distribuția și comunicarea publică a operelor sunt permise dacă acestea trebuie considerate accesorii nesemnificative pe lângă obiectul propriu-zis al reproducerii, distribuției sau comunicării publice.
Aici, tapetul foto nu poate fi privit ca un accesoriu nesemnificativ al camerei de oaspeți. Structura imaginii fotografiei site-ului web a camerei de oaspeți este pe de altă parte:
„Mai degrabă, fotografiile contestate sunt folosite pentru a crea o stare de spirit recunoscută pentru camera de oaspeți anunțată. Fotografiile sunt un element central în designul camerei și sunt amplasate vizibil pe peretele din spate, care alcătuiește partea principală a fotografiei postate pe Internet în scop publicitar.
Fototapetul cu fotografiile reclamantei afișate pe larg pe acesta nu poate fi omis sau schimbat fără observarea spectatorului mediu (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 17 noiembrie 2014 – I ZR 177/13 – catalog de mobilier, alin. 27, juris). Acest lucru reiese din compararea de către reclamantă a camerei pârâtei cu tapet foto și a celeilalte încăperi fără tapet foto, cu pereții doar vopsiți în alb […]. Peretele cu tapetul foto atrage privirea privitorului, ceea ce nu este cazul cu tapetul alb. Mai degrabă, tapetul cu motive de lalele este perceput de privitor ca parte a conceptului de ansamblu (comparați BGH, hotărârea din 17 noiembrie 2014 – I ZR 177/13 -, alin. 31, juris), potrivit căruia camera este proiectat.”
Cerere de rambursare a costurilor de avertizare
Reclamantul are o cerere împotriva pârâtului pentru rambursarea onorariilor de avocatură prejudiciare suportate pentru avertisment în conformitate cu articolul 97 a (1), (3) teza 1 UrhG. Aceste costuri de avertizare trebuie calculate pe baza unei valori totale a obiectului de 20.000,00 EUR.
Mai exact, costurile de avertizare s-au ridicat la 1003,40 euro – de aproximativ 77 de ori prețul de achiziție. Adăugați la asta și interesul.
Impact asupra practicii
Proprietatea și dreptul de autor sunt independente una de cealaltă: proprietatea asupra unui articol nu creează automat un „drept de autor” sau, mai precis, un drept de utilizare a dreptului de autor.
Oricine fotografiază o lucrare protejată prin drepturi de autor într-o fotografie și apoi dorește să pună această fotografie online riscă să calce pe gheață legală. Acest lucru se aplică temei „imagine într-o imagine”, adică pentru selectarea unei alte fotografii, a unui tablou sau a unei grafice ca imagine de fundal. Chiar dacă urmează să fie reprezentată o sculptură sau o piesă de mobilier, se poate pune problema dreptului de utilizare a dreptului de autor, așa cum arată o privire asupra Franței: Cu o decizie din 13 iunie 2014, Curtea de Apel (Cour d’appel). ) din Paris a acordat ordonanța Fondation Le Corbusier împotriva bazei de date de imagini Getty Images (Cour d’appel de Paris, Pôle 5, 13 iunie 2014, nr. 2013/15182). Getty Images a fost interzis să distribuie fotografii
Legea germană a drepturilor de autor nu cunoaște o lege cuprinzătoare de „utilizare corectă” dincolo de barierele individuale definite în mod restrâns, cum ar fi copierea privată sau dreptul de a cita. Este important să ții cont de asta. Ar fi de dorit ca și agențiile de web design și publicitate să devină mai conștiente de acest lucru și, astfel, de riscurile asociate cu un design „imagine în imagine” sau o fotografie „obiect în imagine”. Contractele de web design și publicitate includ de obicei o exonerare extinsă de răspundere. Indiferent de acest lucru, totuși, arată competență și promovează loialitatea clienților dacă, la proiectarea unui site web și la încărcarea materialului de imagine, este mai bine să întrebați prea des decât prea puțin dacă fotografia, așa cum ar trebui să fie vizibilă în browser,
Avocatul Stefan Loebisch privește fotografiile de pe site-uri din diferite perspective: el reprezintă operatorii de site-uri web care au fost avertizați, precum și fotografi care simt că le-au fost încălcate drepturile. Preferă să sfătuiască operatorii de site-uri web și designerii web în prealabil, astfel încât avertismentele, procesele și problemele să poată fi evitate.
In Concluzie:
Ne putem aștepta ca Adidas, Nike, Versace sau alta marca sa ne dea in judecata pentru ca ii facem public Bluza sau îmbrăcămintea cu care mergem in oraș.