Un adolescent din Germania, adus la reeducare în Sibiu, şochează opinia publică printr-un gest înspăimântător. Acesta a ucis o femeie de 74 de ani pentru că i s-a părut că face parte din etnia romă.
Victima a fost atacată pe stradă cu o armă albă și n-a avut nicio şansă. Nemţii își trimit de mulți ani, copiii problemă aici în tabere speciale, ori la familii care primesc câteva mii de euro pe lună. Taberele de acest fel, menite să-i scape pe tineri de diverse dependențe, au intrat în trecut şi în atenția DIICOT.
Adolescentul de 17 ani – cetățean german – venise în România la reeducare. De şase ani locuia la o familie din Sibiu după ce fusese plasat în grija acesteia printr-o decizie a unui tribunal din țara lui de origine.
Pe femeia de 74 de ani a atacat-o în plină stradă. Victima a fost găsită, la pământ, rănită la gât, la câteva minute după ce ieşise din blocul în care locuia, ca să ducă gunoiul la tomberon.
După atac, adolescentul a încercat să dispară – dar polițiștii l-au găsit repede. La audieri, a ieșit la lumină un amănunt șocant.
Băiatul a omorât-o pe femeie pe considerente de rasă. În declarația lui a spus că a acționat așa pentru că a crezut că victima este de etnie romă.
Mihaela Ruginosu, prim-procuror adjunct în Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu: „Nu se confirmă aspectele legate de comiterea unei tâlhării, lănțișorul despre care se credea că a dispărut, a fost găsit asupra victimei.”
Adolescentul a fost reținut pentru omor cu reținerea circumstanței agravante a comiterii faptei pe motive legate de rasă. Pentru că este minor, îl așteaptă o pedeapsă de până la 10 de ani.
Direcția pentru Protecția Copilului Sibiu care monitoriza situația băiatului în România susține că a atras de mai multe ori atenția asupra acestei categori de tineri germani trimiși la noi, la reeducare
Beatrice Muntean, purtător de cuvânt DGASPC Sibiu: „Tinerii ajung în România în baza unei hotărâri a instituției, a tribunalului din țara respectivă pentru reabilitare, reeducare, prezintă să zicem așa o delicvență juvenilă în țara lor. DGASPC Sibiu încă din 2020 și-a exprimat dezacordul cu privire la aceste plasamente familiale deoarece întâmpinăm o lipsă de transparență și comunicare atât cu autoritățile străine cât și cu familiile de plasament.”
Doar în Sibiu alți 5 minori cu probleme de comportament, aduși din Germania şi Belgia, sunt găzduiţi de diferite familii. În Mediaș, unde femeia a fost ucisă, oamenii sunt încă în stare de șoc.
România are o istorie lungă cu copiii trimiși la reducare din Germania. Tabere pentru ei au fost descoperite în mai multe județe. Ultima – în 2019 – în Vișeu de Sus, Maramureș. Mai mulți adolescenți germani ar fi fost bătuți, înfometaţi și abuzați acolo. Cinci persoane au fost arestate la acea vreme de DIICOT şi ulterior centrul de reeducare a fost închis.
ONG-ul primea pentru fiecare copil între 4 și 6 mii de euro de la statul german.
Suspectul din Mediaș va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ. Anchetatorii nu știu, deocamdată, ce probleme de comportament a avut în trecut și de ce autoritățile din Germania au decis plasamentul internațional. sursa stirileprotv.ro