Actorul Steven Seagal a participat duminică la o petrecere pentru a-și sărbători ziua de naștere, într-un restaurant de lux din Moscova, unde a invitat mai mulți aliați ai președintelui rus.
Vedeta de la Hollywood a împlinit 70 de ani și a declarat cu această ocazie încă o dată sprijinul pentru prietenul său și ”marele lider mondial”, președintele Putin.
Printre invitații lui Steven Seagal s-au aflat redactorul-şef al radiodifuzorului RT, finanţat de stat, Margarita Simonian, şi Vladimir Soloviov, un prezentator de televiziune care face propagandă pro-putinistă pe posturile naționale, informează The Times.
”Fiecare dintre voi sunteți familia și prietenii mei. Și vă iubesc pe toți. Suntem împreună, la bine și la greu”, a spus Seagal.
După invadarea Ucrainei, el a continuat să-l sprijine pe Putin, spunând că o „entitate exterioară” este de vină pentru că a întors cele două țări una împotriva celeilalte.
”Rugăciunile mele sunt ca ambele țări să ajungă la o rezoluție pozitivă, pașnică, în care să putem trăi și să prosperăm împreună în pace”, a adăugat Segal.
Actorul, care spune că e budist, are de multă vreme o relație strânsă cu președintele rus Vladimir Putin și a primit cetățenia rusă în 2016.



