Americanii intervin în Balcani: politicieni din Serbia, Muntenegru, Albania și Macedonia de Nord au fost sancționați cu înghețarea bunurilor

Statele Unite au impus sancţiuni luni împotriva a şapte figuri politice din Balcanii de Vest pe care le acuză că sunt o “ameninţare la adresa stabilităţii regionale”, inclusiv ultimul preşedinte al uniunii statale de scurtă durată Serbia şi Muntenegru, relatează Reuters. Măsura luată luni îngheaţă toate bunurile din SUA ale celor desemnaţi şi în general interzice americanilor să aibă legături cu aceştia.

  • Departamentul Trezoreriei l-a vizat pe Svetozar Marovic, de asemenea fost vicepreşedinte al Partidului Democrat al Socialiştilor din Muntenegru până în 2015 şi care a fost arestat în 2015 de către autorităţile din Muntenegru pentru presupusă implicare în cazuri de corupţie legate de proiecte de construcţii. În 2016, el a recunoscut toate acuzaţiile de corupţie împotriva sa, dar a fugit în Serbia înainte de a-şi ispăşi pedeapsa, a declarat departamentul.
  • Trezoreria a impus de asemenea sancţiuni împotriva lui Aqif Rakipi, un fost membru al parlamentului din Albania, a lui Asim Sarajlic, membru al parlamentului Bosniei şi Herţegovina şi altora din aceste ţări, precum şi din Macedonia de Nord.
  • Departamentul de Stat american a emis de asemenea interdicţii de viză împotriva fostului prim-ministru al Macedoniei de Nord, precum şi altor figuri politice din Macedonia de Nord şi din Bosnia şi Herţegovina, inclusiv interdicţii de călătorie în Statele Unite.

“Persoanele desemnate astăzi reprezintă o ameninţare serioasă pentru stabilitatea regională, încrederea instituţională şi aspiraţiile celor care doresc o guvernare democratică şi judicioasă în Balcanii de Vest”, a declarat Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei pentru terorism şi informaţii financiare, într-un comunicat.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu