Reprezentanții României confunda funeraliile cu o petrecere!

Președintele României, Klaus Iohannis, se află Londra, duminică și luni, unde a participat la o întâlnire cu Regele Charles al III-lea, apoi la funeraliile de stat al Reginei Elisabeta a II-a.

Președintele Iohannis și soția sa, Carmen, au ajuns la Palatul Buckingham cu puțin inainte de ora 20.00. Carmen Iohannis poartă design românesc semnat Andrea Tincu. De altfel, designerul a publicat pe Facebook o fotografie de la dineul cu Regele Charles, în care Carmen Iohannis apare în ținută de doliu, dar zâmbitoare, de mână cu președintele.

Carmen Iohannis poartă design românesc semnat Andrea Tincu. Poza: Facebook Andrea Tincu
erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu