Josiohannis! Dar ce spune constitutia despre suspendarea Presedintelui?

Procedura de suspendare este foarte simplă și românii au mai trecut prin asta astfel încât o cunosc.

Potrivit art. 95 din Constituție procedura suspendării poate fi inițiată de o treime din numărul senatorilor și deputaților (156), după care urmează verificarea de către CCR a motivelor și emiterea unui aviz consultativ, iar în sfârșit votul în Plenul reunit, supendarea operând dacă votează majoritatea parlamentarilor (234).

În maxim 30 de zile de la Hotărârea Parlamentului prin care Președintele este suspendat se organizează referendumul național de confirmare sau infirmare. Pe perioada suspendării președintele interimar (președintele Senatului) nu poate dizolva Parlamentul, dar poate face propuneri pentru un nou premier.

Dacă se ajunge la referendum Iohanis e ca și demis, și poate o merită – sondajele de opinie spun asta, întrucât e suficient ca cei ce se prezintă să voteze în majoritate pentru demitere.

În termen de maximum 3 luni de la demiterea prin referendum Guvernul este obligat să organizeze alegeri pentru alegerea unui nou Președinte. a scris Avocatul Adrian Toni Neacsu pe pagina sa de facebook

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu