Trafic restricționat temporar pe teritoriul Ungariei

Trafic restricționat temporar pe teritoriul Ungariei - erichmocanu.tv
Last updated:

În urma comunicării permanente cu autorităţile de frontieră maghiare, reprezentanţii Căpităniei de Poliție a județului  Csongrad-Csanad  ne-au informat că programul anunțat inițial privind restricțiile de circulație a autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone se modifică astfel:

Intervalul orarTrafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone
20.08.2021, între 09.00 – 23.00Restricţionat
20.08.2021, ora 23.00 – 21.08.2021, ora 07.00Se circulă
21.08.2021, între 07.00 – 23.00Restricţionat
21.08.2021, ora 23.00 – 22.08.2021, 07.00Se circulă
22.08.2021, între 07.00 – 23.00Restricţionat

Totodată, precizările privind autoturismele, traficul de călători şi mijloacele de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură dar şi recomandările oferite, pentru perioadele de ridicare a restricţiilor, comunicate anterior, rămân valabile.

Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea şi Sighetu Marmaţiei, prin Punctul de Contact Artand, că, începând cu data de 19.08.2021 ora 23.00 (ora României) până în data de 20.08.2021 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, deoarece data de  20.08.2021 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

De asemenea, amintim faptul că, în perioada week-end-ului, 21.08.2021 ora 23.00 (ora României)-22.08.2021 ora 23.00 (ora României), rămân valabile restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj, în ţara vecină.

Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiilor de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).

Recomandări:

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si   pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

sursa: politia de frontiera