Lider PSD, găsit spânzurat în sediului partidului

Un membru PSD din municipiul Bârlad a fost găsit, vineri seara, spânzurat în incinta sediului local al partidului, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz.

Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, deţinuse funcţia de trezorier, iar în prezent era preşedinte al organizaţiei de pensionari, potrivit unor surse din cadrul partidului.

“Pe data de 10 februarie 2023, ora 20,55, Poliţia Municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 73 de ani, domiciliată în municipiul Bârlad, fost găsită spânzurată în sediul unui partid politic. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul”, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
.
Surse din anchetă au precizat că bărbatul ar fi lăsat un bilet de adio.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu