“Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Vom avea mai multe date și le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar deja hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcția în care mergem. (…) Nu vom renunța la nimic. Pornim de acolo și mă uit doar la partea mai bună, ce să mai adăugăm la ceea ce avem, la hotărârea CNSU, nu ce să mai scoatem de acolo”, a spus Florin Cîțu.
Acesta a precizat că România „merge într-o direcție bună și nu se mai poate întoarce”.
Șeful Guvernului a spus că România este singura țară din UE în care cetățenii pot să își aleagă vaccinul cu care vor să se imunizeze.
„Ceea ce am vrut eu să fac a fost să pun la dispoziția românilor doze de vaccin din toate vaccinurile care sunt astăzi aprobate de EMA. Românii au access la ele și pot să își aleagă, cred că e singura țară din UE unde cetățenii se pot duce să își aleagă cu ce vaccin doresc să se vaccineze, oricând, oriunde”, a mai declarat Florin Cîțu, potrivit Mediafax.