EDUCAȚIA ROMÂNEASCĂ: UN PAS SPRE NORMALITATE

Am reușit! De săptămâna viitoare, școlile și grădinițele pot trece în sistem fizic
prin decizie proprie, dacă rata de incidență a scăzut sub 3 la mie. Fără rate de
vaccinare și alte idei nefaste.

Este un pas spre normalitate care nu a venit întâmplător, ci din momentul în
care PSD și-a asumat intrarea la guvernare. Am susținut mereu învățământul cu
prezență fizică, cu măsurile de rigoare, și vom continua să o facem. Unitățile de
învățământ trebuie să fie ultimele care se închid și primele care se deschid.
În negocierile din coaliție, am spus foarte clar: asigurarea condițiilor necesare
prezenței fizice în școli este prioritară. Ministerul Educației trebuie să pună în
aplicare toate măsurile care țin de crearea condițiilor igienico-sanitare la nivelul
unităților de învățământ, de la teste, până la transportul gratuit.

În continuare, este important să fim prudenți. Regulie de protecție sanitară
trebuie respectate. Fac un apel către părinți și profesori, pentru că depinde și de
voi. De multe ori, nu ne putem așepta de la cei tineri să conștientizeze situația
precară în care încă ne aflăm. Suntem cu toții responsabili. Aveți grijă de voi și
de cei dragi! a transmis Președintele Comisiei pentru învățământ Natalia-Elena INTOTERO.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu