70 de milioane de doze de vaccin contra Covid-19 nu au fost luate de UE pentru ca cetățenii nu se mai vaccinează.
Pfizer/BioNTech cere de la UE sa plătească comanda anulata de 70 de milioane de vaccinuri la jumătate de preț. (10 euro/vaccin)
În ianuarie, Reuters a relatat despre discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente, menite să reducă achiziţiile cu până la 500 de milioane de doze de vaccin pentru Covid-19, pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere anul acesta, în schimbul unui preţ mai mare.
Mişcarea vine în timp ce Comisia Europeana intenţionează să reînnoiască legile care guvernează industria farmaceutică de 148 de miliarde de dolari, în speranţa de a relansa investiţiile şi de a stimula accesul la medicamente la preţuri accesibile, într-un moment în care bugetele sănătăţii sunt epuizate de costurile tratării Covid-19.
Pfizer a refuzat să comenteze articolul FT, dar a spus că discuţiile au fost purtate ”cu bună-credinţă de către toate părţile”, în timp ce partenerul BioNTech şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) nu au răspuns solicitărilor de comentarii ale Reuters, scrie news.ro
Se negociază noi contracte pentru Vaccinuri Anti-Covid 19
Pe 25.Aprilie in comisia COVI din parlamentul european, s-a discutat despre negocierea noilor contracte cu producătorii de Vaccin Covis-19.
Reprezentantul Comisiei Europene confirma ca in următoarele saptamani, comisia negociază cu statele membre UE si cu producători de vaccin, dar si cu alți producători noi ce li s-a aprobat de carte EMA vaccinuri Anti-Covid-19
Oare vom avea transparenta Contractelor si Negocierilor sau ramane totul la secret ca si in 2020-2021?
Cristian Terhes, europarlamentar PNTCD a intrebat comisia: Ați vorbit despre contractele noi ce vor fi negociate, vor fi publice sau vor fi si ele prezentate fara informatii esențiale?
Președinta Comisiei COVI, dna. K.Van Brempt a dat un răspuns așa cum ne-am așteptat in ultimi 3 ani: Despre acestea o sa discutam in viitor, di de aceea, vreau sa închidem reuniunea aceasta din data de astăzi.