Daca esti nevaccinat platesti 100 euro amenda lunara

Persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani vor fi amendate începând din 16 ianuarie cu ”suma de 100 de euro pe lună”, atât timp cât nu sunt vaccinate, a anunţat joi guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.

Această decizie a fost luată deoarece “nouă din zece decese cauzate de coronavirus afectează această grupă de vârstă”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că “şapte din zece persoane intubate aveau peste 60 de ani şi opt din zece nu erau vaccinate”.

“Din 16 ianuarie se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege şi se va aplica o amendă administrativă lunară de 100 de euro atât timp cât aceste persoane nu sunt vaccinate”, a spus premierul grec Kyriakos Mitsotakis , care a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că vaccinul va fi obligatoriu pentru cei peste 60 de ani, însă a lăsat termen până pe 16 ianuarie pentru ca persoanele nevaccinate să îşi facă o programare.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu