Comunicat de presă al BAG privind hotărârea din 20.06.2023, nr. de referință: 1 AZR 265/22
Clauzele din contractul de muncă care obligă angajatul să ramburseze un comision de plasament plătit de angajator în cazul în care acesta din urmă încetează raportul de muncă în mod independent înainte de expirarea unei anumite perioade de preaviz dezavantajează în mod nejustificat angajatul în sensul articolului 307 alineatul (1) teza 1 din BGB. În conformitate cu articolul 12 alineatul (1) teza 1 din Legea fundamentală, angajatul are dreptul de a-și alege liber locul de muncă. Nu există motive justificabile pentru a restricționa acest drept prin intermediul unei astfel de clauze din contractul de muncă. Mai degrabă, angajatorul suportă el însuși riscul antreprenorial pentru măsurile costisitoare de recrutare.
Curtea Federală a Muncii
Comunicat de presă nr. 29/23 privind hotărârea din 20.06.2023
Ref.: 1 AZR 265/22
O clauză dintr-un contract de muncă potrivit căreia angajatul este obligat să ramburseze angajatorului un comision plătit de angajator unei terțe părți pentru încheierea contractului de muncă, în cazul în care angajatul încetează raportul de muncă înainte de expirarea unei anumite perioade, este nulă în temeiul articolului 307 alineatul (1) teza 1 BGB*.
Părțile au încheiat un contract de muncă la sfârșitul lunii martie 2021, în baza căruia reclamantul a început să lucreze pentru pârât începând cu 1 mai 2021. Contractul a fost încheiat prin medierea unui furnizor de servicii de personal. Pârâtul a plătit agenției de recrutare un comision de 4 461,60 euro. Alți 2.230,80 euro urmau să fie plătiți după expirarea perioadei de probă de șase luni convenite în contractul de muncă. În conformitate cu § 13 din contractul de muncă, reclamantul era obligat să ramburseze pârâtului comisionul plătit în cazul în care raportul de muncă nu continua după 30 iunie 2022 și era reziliat chiar de către reclamant din motive pentru care era “responsabil”. După ce reclamantul și-a încetat contractul de muncă în timp util la 30 iunie 2021, pârâtul – cu referire la secțiunea 13 din contractul de muncă – a reținut o sumă parțială de 809,21 euro net din remunerația reclamantului decontată pentru luna iunie 2021.
Prin acțiunea sa, reclamantul – în măsura în care este de interes pentru revizuire – a solicitat plata acestei sume. Acesta a susținut că prevederea din § 13 din contractul său de muncă este nulă, deoarece îl dezavantajează în mod nejustificat. Prin intermediul cererii reconvenționale, pârâtul a solicitat rambursarea comisionului de agenție rămas în valoare de 3 652,39 euro. Aceasta a considerat că prevederea contractuală era valabilă. Pârâtul avea un interes legitim în a plăti în final comisionul plătit pentru medierea reclamantului doar dacă ar fi lucrat pentru reclamant până la expirarea perioadei convenite.
Instanțele inferioare au confirmat acțiunea și au respins cererea reconvențională. Recursul pârâtului în fața primului Senat al Tribunalului Federal al Muncii a rămas fără succes. Prevederea menționată mai sus din § 13 din contractul de muncă – care este o condiție unică controlabilă în sensul § 310.3 nr. 2 din Codul civil german (Bürgerliches Gesetzbuch – BGB) – nu era aplicabilă. Dispoziția menționată din § 13 din contractul de muncă – care este o condiție unică controlabilă în sensul § 310.3 nr. 2 BGB** – dezavantajează în mod nejustificat reclamantul, contrar cerințelor bunei-credințe și, prin urmare, este nulă în temeiul § 307.1 teza 1 BGB*. Astfel, reclamantului i se aduce atingere dreptului său la libera alegere a locului de muncă garantat de articolul 12 alineatul (1) teza 1 din Legea fundamentală, fără ca acest lucru să fie justificat de interesele justificate ale pârâtei. În principiu, angajatorul trebuie să suporte riscul antreprenorial ca cheltuielile financiare făcute de el pentru recrutarea de personal să nu fie “utile”, deoarece angajatul își încetează contractul de muncă într-un mod legal permis. Prin urmare, nu există niciun interes echitabil din partea pârâtului de a transfera aceste costuri către reclamant. De asemenea, reclamantul nu primește niciun avantaj care ar putea compensa afectarea libertății sale de alegere a locului de muncă.
Curtea Federală a Muncii, Hotărârea din 20 iunie 2023 – 1 AZR 265/22 –
Instanța precedentă: Tribunalul regional al muncii din Schleswig-Holstein, hotărârea din 12 mai 2022 – 4 Sa 3/22 -.*§ 307 alin. 1 teza 1 din BGB prevede:
*§ 307 alin. 1 teza 1 din BGB:
Dispozițiile din termenii și condițiile generale nu sunt valabile dacă dezavantajează în mod nejustificat partenerul contractual al utilizatorului, contrar cerințelor bunei-credințe.
**§ Secțiunea 310 (3) BGB prevede:
În contractele dintre un comerciant și un consumator (contracte de consum), dispozițiile prezentei secțiuni se aplică cu următoarele rezerve:
Articolul 305c alineatul (2) și articolele 306 și 307-309 din prezenta lege, precum și articolul 46b din Legea introductivă la Codul civil se aplică clauzelor contractuale preformulate, chiar dacă acestea sunt destinate unei singure utilizări și în măsura în care consumatorul nu a putut influența conținutul acestora din cauza preformulării;…