Bun de plată! Condamnat pentru o amendă în Austria, la doi ani după ce și-a vândut mașina

Viorel Dita, din comuna Sîrbi, are o condamnare definitivă pe numele lui, prin care este obligat să plătească o amendă pentru o faptă săvârșită pe teritoriul Austriei, în condițiile în care el poate dovedi că nu a ieșit din țară din 2013 și și-a vândut mașina cu doi ani înainte de a fi aplicată amenda.

Un bihorean care și-a vândut autoturismul în 2019, a fost condamnat să plătească o amendă de circulație, emisă de Austria, pentru o faptă săvârșită la doi ani după ce omul și-a înstrăinat mașina.

Este vorba de o amendă de 150 de euro, pe care Viorel Dita este obligat, printr-o decizie definitivă a instanței, să o plătească, deși el are multe documente cu care poate dovedi că după ce și-a vândut mașina a urmat pașii necesari pentru a o scoate de pe numele lui, plus că acesta poate arăta, cu acte, că în ziua în care a fost emisă amenda era la locul de muncă, în România.

Doar că, atât autoritățile austriece, cât și cele române nu sunt interesate de hârtiile pe care Viorel Dita le-a produs, sub scuza că bihoreanul nu ar fi urmat pașii necesari la timp. Prin urmare, acesta are acum două opțiuni: să plătească o amendă pentru o faptă de care nu se face vinovat sau să se angajeze într-un proces lung și costisitor, mult mai scump decât amenda de 150 de euro, prin care să încerce să își dovedească nevinovăția.

Problema este că nici avocatul consultat de Dita nu îi poate garanta că la finalul procesului ar putea ieși învingător.

Viorel Dita, din comuna Sîrbi, și-a vândut mașina, un autoturism VW Passat, pe 10 decembrie 2019. La două zile de la tranzacție, pe care o poate dovedi cu un contract de vânzare – cumpărare, bihoreanul a mers la primăria comunei în care locuiește și a cerut ca mașina să fie scoasă din evidență. El a și primit confirmare de la primărie, că cererea lui a fost procesată.

Totodată, în talonul mașinii a trecut numele noului proprietar, un bărbat cu domiciliul tot în Sîrbi.

După doi ani de la tranzacție, Viorel Dita a primit acasă o amendă de circulație, în valoare de 150 de euro, din Austria, pe numele lui și pe numărul de înmatriculare al mașinii vândute în 2019. Potrivit actului, fapta a fost săvârșită pe 14 ianuarie 2021.

„Am transmis autorităților austriece contractul de vânzare – cumpărare în termenul prevăzut în amendă. Nu am primit nicio confirmare, dar am presupus că a fost luat în considerare și că au șters amenda de pe numele meu”, ne-a povestit bihoreanul.

Înștiințarea pentru amendă i-a venit la sfârșitul lui februarie, 2021. Doar că, în decembrie 2022, Dita a aflat cu stupoare că pe numele lui a fost emisă o sentință penală pentru plata amenzii din Austria. Sentința dată de instanțele austriece a fost menținută și de cele românești.

„Am primit chemare în judecată la Judecătoria din Oradea. La prima înfățișare nu am știut ce am de făcut. Pe urmă am făcut apel și am prezentat toate documentele, contractul de vânzare – cumpărare, certificatul de atestare fiscală și cererea de radiere din circulație. Nu s-a ținut cont de nimic. Instanța a menținut pedeapsa și am primit o sentință definitivă prin care sunt obligat să plătesc amenda”, spune bihoreanul.

„Asta în condițiile în care am o grămadă de documente prin care dovedesc că nu aveam cum să fiu acolo și că mașina nu mai este a mea, Am foaie de parcurs prin care dovedesc, cu martori, că eram la muncă, dar asta nu folosește la nimic”, explică disperat Viorel Dita.

Nu vrea să plătească o amendă pentru ceva ce nu a făcut, a pierdut foarte mult timp și bani încercând să își dovedească nevinovăția, fără niciun rezultat. Dacă vrea să meargă mai departe, trebuie să ia în considerare că asta o să-l coste și mai mulți bani, și mai mult timp. Se simte neputincios și nu știe încotro să o ia.

Avocatul pe care l-a consultat, pentru a vedea ce poate face mai departe, ne-a explicat că, din păcate, în acest moment opțiunile lui Dita sunt limitate, costisitoare și nici nu e sigur că va avea câștig de cauză.

„Instanțele de la noi nu aveau cum să analizeze ce s-a întâmplat acolo, ele doar au recunoscut hotărârea transmisă de Austria. În acest moment sunt căi extraordinare de atac, însă cazul domnului nu se încadrează exact pe condițiile cerute de acestea și este riscant să facă ceva în acest moment. O variantă ar fi să plătească amenda și să se îndrepte împotriva persoanei care a condus mașina”, a explicatul avocatul Alina Vai.

Ea spune că, în astfel de cazuri, este foarte important ca documentele doveditoare să fie trimise autorităților străine, traduse, în termenul și urmând pașii precizați în amendă. Avocatul spune că bihoreanul ar fi trebuit să își dovedească nevinovăția în fața instanței austriece, care l-a condamnat, doar că Viorel Dita susține că nu a fost chemat acolo în judecată, a aflat de condamnare doar după ce cazul a ajuns la Judecătoria Oradea.

erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu