sursa: BKA / Wenzel

Karl Nehamer continua jignirea Romanilor – Jurnalistul TVR, Lucian Pîrvoiu, a povestit despre atitudinea sfidătoare și revoltătoare a cancelarului austriac

Cancelarul Karl Nehammer continuă atitudinea ostilă față de România sub orice formă. La vizita pe care a acceptat să o facă în Bulgaria, se pare că acesta a refuzat orice întrebare pe care jurnaliștii români au vrut să o adreseze. Nehammer nu a fost de acord să răspundă chiar dacă jurnaliștii români i s-au adresat în limba bulgară sau germană. Jurnalistul TVR, Lucian Pîrvoiu, a povestit despre atitudinea sfidătoare și revoltătoare a cancelarului austriac și îl acuză de discriminare pe bază de naționalitate. 

“Atitudine neprietenoasă față de jurnaliștii români din Bulgaria, unde cancelarul austriac @karlnehammer efectuează o vizită electorală la granița bulgaro-turcă. Jurnaliştii români nu au voie să pună întrebări nici măcar în bulgară sau germană. Discriminare pe bază de naționalitate în UE!” a scris Lucian Pîrvoiu pe Twitter. 

Ulterior, Pîrvoiu a relatat și pe Facebook:

“SCANDALOS! DISCRIMINARE PE BAZĂ DE NATIONALITATE IN UE! Cancelarul austriac Karl Nehammer tocmai a aterizat pe helidromul directoratului poliției de frontieră Elhovo, de lângă granița cu Turcia. E însoțit de ministrul de interne Karner, cunoscut pentru rasismul, xenofobia și disprețul față de români. Sfidarea României și a românilor continuă. Aparatul de presă al președinției bulgare interzice jurnaliștilor români să pună întrebări, fie ele și în germană sau bulgară, pe motiv că e o vizită bilaterală și “când va veni cancelarul în România, atunci o spuneți lune întrebări” ne-a spus doamna de la președinție. O atitudine cel puțin neprietenoasă, care nu face decât să întărească cele mai sumbre bănuieli. Oare cu ce am greșit ca să fim batjocoriți până și de prietenii bulgari? De ce suntem discriminați față de bulgari și austrieci pe baza nationalității? De ce nu putem pune intrebări fie și în bulgară sau germană, dacă acesta e protocolul vizitei bilaterale?” a mai scris Pîrvoiu. 

Karl Nehammer a acceptat vizita la granița dintre Bulgaria și Turcia, considerat punctul nevralgic al intrărilor migranților în Europa, după ce a fost rugat de președintele Rumen Radev pe data de 1 ianuarie. La acea dată, Nehammer l-a invitat pe Radev la concertul de la Viena, iar cei doi s-au fotografiat împreună.

De ce evită cancelarul Nehammer întrebările presei românești?

Nu este pentru prima oară când Karl Nehammer evită și chiar anunță de dinainte că nu va accepta întrebări din partea presei românești. Motivul este unul cât se poate de simplu: cancelarul Austriac folosește date incorecte, cu bună știința, contrazise inclusiv de Frontex, care arată că România nu este țară de tranzit pentru migranții care ajung în Austria. De asemenea, aceeași strategie a fost folosită și de ministrul austriac de Interne, Kramer, de fiecare dată când a fost contactat de presa românească. Oficialii austrieci refuză cu desăvârșire să stea de vorbă cu reprezentanții presei românești, indiferent de limba în care le este adresată întrebarea. Principalul motiv al acestei atitudini de neînțeles este faptul că tema migrației ilegale este folosită ca temă de campanie electorală în Austria, iar politicienii aflați la vârf în această țară au găsit România și Bulgaria ca victime “perfecte”. Dacă Bulgaria are ceva probleme la graniță și nu a scăpat nici măcar de MCV, Români este clar o victimă colaterală. 

Totuși, chiar dacă Austria ar fi votat pentru aderarea României la spațiul Schengen, o problemă majoră o reprezintă și vetoul Olandei. Chiar dacă Olanda a anunțat că ar vrea să voteze pozitiv pentru România, din punct de vedere legal și juridic, atât timp cât România și Bulgaria merg împreună spre votare, votul olandez este considerat unul negativ. 

Gerhard Karner, Ministru de Interne al Austriei are o singura caseta cu doar un răspuns!

Granita Schengen este defecta! Toata granita are probleme nu doar in Bulgaria si Romania. În general, Europa trebuie să „devină mai solidă când vine vorba de protecția frontierelor externe”, a declarat ministrul de Interne Gerhard Karner (ÖVP) cu ocazia vizitei sale în Bulgaria

YouTube player
erichmocanu

a început munca de jurnalist după ce a observat ca abuzul asupra cetățeanului si sclavia este peste tot. Erich Mocanu este unul din fondatorii organizației AEBS.org, organizație germana-romana ce se ocupa de apărarea drepturilor omului si combaterea acestor fapte. emTV si-a propus sa facă public toate aceste fapte, pentru a arata ca realitatea este cu totul alta si nu așa cum ne mint politicienii. Hai si pe: https://facebook.com/erichmocanu Whatsapp: https://chat.whatsapp.com/JhBQgMpmb836KaKOpstNuM Twitch: https://twitch.com/erichoficial TikTok: https://tiktok.com/@erichmocanu